Mă întreb adesea ce m-a determinat să nu plec din România. Da, poate că unii zîmbesc că se gîndesc că am început să vobesc singură și la vîrsta mea e cam devreme. Mai vorbesc și parcă aș vrea să primesc și răspuns, ceva mobilizator dar nimic. Întorc o problemă pe toate părțile și mă gîndesc că nu am procedat bine, îmi zic că era mai în ordine dacă mai meditam și tot așa.
Asta se întîmplă cu activitățile zilnice dar nu și hotărîrea de a pleca din țară. Am spus că nu ajuns cuțitul la os și chiar discutam cu prietenul meu și pentru că nici el nu e total convins, am rămas. Aș minți să zic că nu am zile în care mă gîndesc că trebuia să plecăm. Apoi îmi vin în minte secvențe din copilărie, adolescență, facultate, masterat, jurnalism și îmi spun-ai făcut bine că ai rămas. Vocea interioară încearcă să mă îmbărbăteze și să îmi aducă aminte că au fost mult mai multe momente acele în care mă simțeam mîndră de rădăcinile mele.
Cînd mergeam în străinătate, nu am avut niciodată probleme că sunt româncă și mă bucuram să aud de comparioți care iau premii, sunt cunoscuți și apreciați. Da, nu sunt numai lichele și oameni care fac fel de fel de probleme și ne fac de rîs. Țara asta are și oamnei harnici, onești, profesioniști. Este trist că ori pleacă, ori sunt prost plătiți și marginalizați. Asta este o adevărată problemă. Mereu am sperat că se va schimba. Recunosc că acum nu mai sunt atît de optimistă dar tot nu plec. Și ce mi se pare interesant la propria persoană este faptul că mă emoționează să văd drapelul fluturînd, intonarea imului de stat, Balada lui Ciprian Porumbescu, filmele vechi ale regizorilor români. Îmi apre rău de marii actori care se duc rînd pe rînd sau ale nume mari care au făcut cinste.
Fără toate acestea apre un gol care în loc să se umple, măcar puțin, devine mai mare. Cu toate astea eu continui să spun că sunt mîndră că sunt româncă, moldoveancă, dintr-un oraș cu istorie și pe unde au trecut Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Teodoreanu și alții. În nefericite, obiectivele culturale, peticele de istorie nu sunt prețuite cum ar trebui.
Văd Palatul Culturii neterminat de reparat și mă întreb dacă voi avea șansa să mai intru măcar o dată acolo. Mi se pare că totul e în ritm de melc și neexplicabil.
Cu toate minusurile din țara asta în care trăiesc de aproape 36 de ani, de 1 decembrie vă spun atît-nu vă temeți să spuneți că sunteți români.
.jpg)
La mulți ani, România! La mulți ani, români!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu