joi, 27 octombrie 2016

Green in the City

   Sâmbătă, 29 octombrie de la ora 9.00 în Campusul Codrescu  vor veni toți cei care vor să se implice în  campania Green in the City spune  Cătălin Ciobanu, Career Manager la Yonder.


  Green in the City a apărut ca o inițiativă a echipei Yonder căreia i s-au alăturat Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII) și Plantăm Fapte Bune. Cele trei echipe reunite își propun acum să adune voluntari care să ajute la plantarea de cireși sălbatici și arbuști ornamentali.
   Campusul Codrescu găzduiește 2.000 de studenți cărora li se adaugă personalul campusului, a unităților administrative (Direcţia Servicii Sociale Studenţesti - D.S.S.S., Direcția de Schimburi Internaționale „Gaudeamus- Akademos”, Centrul de Informare Profesională, Orientare în Carieră si Plasament – CIPO, Biblioteca de Litere și Biblioteca de Istorie a UAIC), precum și numeroși vizitatori. Starea spațiului verde acum lasă de dorit și necesită un refreshment serios.
  Singurul impediment al acțiunii este ploaia. Dacă va ploua și sâmbătă, acțiunea va fi amânată pentru week-endul următor.
    Detalii – Mihaela Roșca, Brand Manager – mihaela.rosca@tss-yonder.com și 0745.636.774

vineri, 21 octombrie 2016

Ediția 2016 a Programului MOL pentru sănătatea copiilor

   Fundația pentru Comunitate și MOL România au lansat ediția 2016 a Programului MOL pentru sănătatea copiilor.


   Prin acest program pot obţine sprijin financiar organizaţii non-profit care derulează proiecte de terapie emoţională sau terapie prin artă pentru copii cu vârste sub 18 ani care suferă de boli cronice, sunt afectaţi de dizabilităţi, sau se află în curs de recuperare după afecţiuni grave.
    

  O astfel de organizaţie poate să beneficieze de o sumă de maxim 20.000 lei, în formă de prefinanţare, pentru un proiect ce urmează a fi implementat în perioada decembrie 2016 – august 2017. Termenul-limită de depunere a cererilor de finanţare este 30 octombrie 2016.
  Cuantumul total al sponsorizărilor este de 300.000 lei. Lista câștigătorilor va fi publicată pe site-urile www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro până la data de 30 noiembrie 2016.

vineri, 14 octombrie 2016

Analize gratuite la Palas Mall

UNIQA Asigurări te invită sâmbătă și duminică, 15-16 octombrie, de la 10.00 la 20.00, la Sănăteștii de UNIQA, singura „localitate” unde toată lumea, de la mic la mare, trăiește o viață sănătoasă. "Localitatea" va putea fi vizitată în incinta Palas Mall.

În Sănăteștii de UNIQA locuiesc doar oameni preocupați de un stil de viață sănătos, care fac sport, mănâncă multe fructe și legume naturale, pedalează și, dacă trebuie neapărat să ajungă undeva mai departe, scot mașina electrică din curte. De asemenea, ei protejează mediul înconjurător, reciclează și fac tot posibilul să creeze o lume cât mai bună pentru copiii lor. 

Turiștii care vin  își pot face la Dispensar analize gratuite (măsurători de glicemie, tensiune, puls, pulsoximetrie și cântar cu analiză corporală), iar la Primărie pot primi diplome de Cetățean de onoare sau să-și facă poze la Foto Corner. Și copiii sunt bineveniți în această micuță localitate: vor primi baloane și mere abia culese din copac. Toate aceste activități sunt gratuite. 

joi, 6 octombrie 2016

Sărbătoarea generozității continuă la Iași

Campania “Zâmbet în Dar” desfășurată de Organizația Salvați Copiii Iași mobilizează în continuare întreaga comunitate ieșeană. Organizată cu ocazia aniversării a 25 de ani de activitate, campania invită la generozitate prin alte trei evenimente inedite prin care ieșenii pot contribui direct la sprijinirea a 100 de copii care trăiesc în condiții de sărăcie extremă.

Lansată în weekendul 17-18 septembrie 2016, campania "Zâmbet în Dar" marchează 25 de ani de activitate Salvați Copiii Iași cu rezultate remarcabile în cadrul comunității și peste 100.000 de copii ajutați. Campania include 25 de evenimente inedite dintre care primele patru au adunat deja în jurul cauzei parteneri de suflet și donatori generoși, dornici să contribuie la efortul de a ajuta copiii aflați în situații dificile din zona de NE a României.
Urmează un sfârșit de săptămână dedicat zâmbetului strălucitor în care Organizația Salvați Copiii Iași sărbătorește împreună cu Junior Clinic prin evenimentul “Dințișori cu Zâmbet”. Astfel, în zilele de 6,7 și 8 octombrie, banii obținuți din costul tratamentelor și al consultațiilor vor fi donați de Junior Clinic pentru a susține programele Salvați Copiii Iași, iar cei care vor trece pragul clinicii vor primi în dar turtă dulce cu dințișori zâmbitori.

Cel de-al doilea eveniment aflat în desfășurare în această perioadă și lansat încă din 25 septembrie 2016 este “Zâmbet în dar cu gust natural!” organizat împreună cu Gustul Natural, care se va desfășura până pe data de 25 noiembrie 2016. În cadrul acestui eveniment, 2.5% din încasările obținute vor fi donate de Gustul Natural în beneficiul copiilor susținuți prin proiectele Salvați Copiii Iași, la care se adaugă donațiile pe care vizitatorii magazinului on-line le pot face direct în timpul cumpărăturilor.
Sărbătorind egalitatea șanselor în educație, spiritul civic și sensibilitatea, Salvați Copiii sărbătorește pe parcursul întregii luni octombrie prin evenimentul “Mesajul tău pentru 25 de ani Salvați Copiii Iași”. Organizat împreună cu instituțiile de învățământ din regiunea de Nord Est a României, evenimentul invită elevii de toate vârstele să creeze și să trimită mesajele lor de felicitare în format imagine sau video pe adresa de email salvaticopiii-iasi@gmail.com. Mesajele vor fi postate pe pagina oficială de Facebook a organizației.
Fondurile colectate în cadrul campaniei vor fi folosite pentru a sprijini peste 100 de copii din regiunea de Nord-Est a României cu resurse de primă necesitate (încălțăminte, îmbrăcăminte, o masă caldă, rechizite), precum și cu servicii adecvate de asistență socială, educațională și psihoterapeutică. Toți cei care doresc să contribuie sunt așteptați la evenimentele campaniei “Zâmbet în Dar” sau direct la sediul organizației din Aleea Ion Simionescu nr. 6, Bl. I5, PT 15 Dacia, Iași.