Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany împreună cu Hotel
Restaurant La Castel şi Agenţia The Gathering anunţă cea de-a doua ediţie a celui mai grandios
eveniment caritabil al anului, Balul de
La Castel. Pe 30 mai 2013,
începând cu ora 19.00, Restaurantul La Castel îşi deschide porţile pentru a
primi cei mai de seamă şi mai generoşi ieşeni. Oameni din mediul de afaceri,
profesori, doctori, avocaţi, politicieni şi artişti sunt cu toţii aşteptaţi
într-o atmosferă de sărbătoare, o atmosferă presărată cu detalii din perioada
Belle Epoque.
Amfitrionii evenimentului vor fi oameni ce fac cinste
Iaşului prin talentul şi succesul lor la nivel naţional. Irina PĂCURARIU şi
Adrian PĂDURARU au răspuns cu entuziasm invitaţiei de a fi gazdele unui
eveniment inedit în oraşul nostru şi şi-au oferit sprijinul pro-bono în
organizarea Balului de La Castel.
Programul serii împleteşte cu graţie talentul, eleganţa şi
generozitatea. Artişti ai Operei Naţionale Române vor interpreta momente de
balet iar tineri interpreţi de muzică clasică vor încânta invitaţii cu acorduri
de pian şi vioară. Participanţii vor fi invitaţi pe ringul de dans cu acorduri
din repertoriul franţuzesc al sfârşitului de secol XIX.
Un moment mult aşteptat în cadrul serii de bal este licitaţia de artă. Cei prezenţi vor
putea licita spre a-şi completa colecţiile personale cu tablouri aparţinand
unor pictori ieşeni apreciaţi la nivel naţional, dar şi peste hotare: Felix Aftene, Constantin
Tofan, Daniela Grapă, Dragoş Pătraşcu şi Zamfira Bârzu. De asemenea, o serie de
obiecte de colecţie vor face obiectul unei licitaţii mai puţin obişnuite: all
pay auction.
Oaspeţii se vor bucura pe tot parcursul evenimentului de o
cină festivă cu cele mai fine delicii culinare, preparată de cei mai iscusiţi
bucătari ai Hotelului Restaurant La Castel.
Participarea la Balul
de La Castel se face pe baza unei invitaţii de 500 de lei, valabilă pentru
două persoane. Scopul final al evenimentului este unul caritabil, acela de a
sprijini cei 30 de copii cu dizabilităţi asistaţi de Fundaţia Bethany.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu