joi, 4 aprilie 2013

Spectacolul Sunetul Muzicii- superb

          Ieri seară sala mare a Teatrului Naţional din Iaşi a fost plină. Spectacolul Sunetul Muzicii s-a jucat la iaşi în limba română, toate song-urile fiind traduse. În sală au fost persoane de toate vîrstele, de la copii care au venit cu părinţii sau cu bunicii, la elevi aduşi la spectacol în cadrul proiectului Şcoala altfel. Am văzut şi persoane mai în vîrstă care priveau emoţionate atît decoraţiunile sălii care a fost frumos amenajată dar şi pe cei din jurul lor.

          Pentru unii emoţia păşirii într-un astfel de loc a fost o surpriză plăcută, alţii nu simţeau presiunea locului şi nici cea a momentului. Fiecare moment din spectacol era savurat şi aplaudat des şi îndelung.
          Copiii din corul operei ieşene au stîrnit din nou, emoţie dar ne-au făcut poate să ne gîndim că oraşul are o salvare prin cultură. Actul cultural mai dă speranţă Iaşului că poate fi măcar puţin altfel.
          La început mi s-a părut puţin ciudat să aud un musical în limba română şi la Iaşi. Nu mă gîndeam vreodată că voi avea această şansă dar iată că nu a fost imposibil. A fost frumos-frumos.
          Soliştii şi micuţii s-au prezentat bine chiar dacă am sesizat o uşoară emoţie. Poate că la partea de decoruri nu a fost aşa de inspirat cel puţin aşa le-am perceput- nu prea aveau legătură cu subiectul spectacolului care a fost dinamic, cu multă muzică.
          La final aplauzele au spus totul despre calitatea spectacolului Sunetul muzicii. Cine nu a reuşit să ajungă ieri seară trebuie să ştie că va mai fi şi vineri, 5 aprilie. Cît despre bilete se dau foarte repede adică vorbim de o altă premieră la Opera Naţională din Iaşi care se joacă cu casa închisă. E de bine, nu-i aşa?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu