miercuri, 10 aprilie 2013

Ideile Tale Schimbă Iașul

       Fundația Comunitară Iași a lansat fondul Ideile Tale Schimbă Iașul încurajându-i, în acest fel, pe ieșenii ce au idei de schimbare în bine a comunității locale să își înscrie proiectele pentru a primi finanțare. Până la finalul anului, Fundația Comunitară Iași își propune să ofere suma de 30 000 lei în comunitate, finanțând proiecte cu sume de la 2000 și până la 5000 lei.
      Fondul Ideile Tale Schimbă Iaşul are ca scop stimularea şi susţinerea iniţiativelor care vizează o schimbare pozitivă la nivelul oraşului. Prin acest fond dorim să sprijinim acele proiecte care dezvoltă atitudini civice şi aduc o schimbare la nivelul mentalităţii colective şi a comportamentului. Domeniile vizate de proiectele depuse pot fi: educaţie, civism, antreprenoriat social, artă, fără însă a se limita la acestea.
      Fondul se adresează ONG-urilor, grupurilor de inițiativă, asociațiilor de proprietari și, în general,
tuturor celor care vor să facă o schimbare în comunitatea locală, în beneficiul unui număr cât mai mare de persoane.
      Primele proiecte înscrise în acest an vor fi finanțate din banii strânși anul trecut, prin intermediul
evenimentului Swimathon.
      Ideile Tale Schimbă Iașul este un fond deschis. Acest lucru presupune faptul că, până la finalul anului, oricine își poate înscrie oricând proiectul pentru a obține finanțare. Cei ce doresc să aplice o pot face respectând două etape principale: completarea unei scrisori de intenție și, ulterior, completarea unei cereri de finanțare. Depunerea scrisorilor de intenţie se poate face în orice moment al lunii, urmând ca acestea să fie jurizate între zilele 3-10 ale lunii următoare. Echipele care s-au calificat în această etapă au două săptămâni la dispoziţie pentru a completa cererea de finanţare. Decizia finală va fi anunţată după analiza aplicaţiei de către un comitet de juriu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu