Între credință și fațadă

         Am tot revăzut imaginile în care apar oameni care erau nemulțumiți pentru că nu au reușit să îl vadă pe Segiu Nicoalescu pentru ultima dată și îmi dau seama că nu le înțeleg reacția. Tocmai pentru că iubești, respecți pe cineva, cred că e mai bine să rămîi cu o altfel de imagine. Personal aș prefera să îmi rămînă în minte o imagine cu persoană zîmbind pentru că ori de cîte ori m-aș gîndi la acea persoană, aș vede-o rîzînd.
        Nu eram sigură dacă să mai scriu despre acest subiect dar era ca și cum am rămas cu fraza neterminată și iată-mă în fața laptop-ului. Sunt foarte multe de spus și deci, de scris.
        Eu sunt o persoană credincioasă dar nu exagerată așa că nu aș fi putut să ies în stradă să strig, să o condaman pe soția lui Sergiu Nicolaescu, să fac un circ ci mai degrabă să caut explicații peste tot. Sunt dezgustată de reacția celor care au venit la crematoriu, a televiziunilor și a celor care au pus accent pe strigătele oamenilor și care au pus etichete și nu au avut nici un pic de respect pentru maestru.
       Pe de altă parte, nu am înțeles reacția bisericii ortodoxe care oricum a mai făcut excepții- vezi cazul Monica Lovinescu sau Zoe Ceaușescu. Încep să cred că nu se mai face diferența între credință și fațadă, între cuvîntul Domnului, ce scrie în Biblie și "ce-o să spună lumea".

      Din toate aceste cauze, unii fac de rușine tot poporul român. Aflu că la protestanții și la catolici ar fi permisă incinerarea de aproximatin 100 de ani. Mă întreb de ce ortodocșii nu o pot admite? Eu nu fac decît să pun întrebări pentru că nu am reușit să găsesc răspunsuri. Asta nu înseamnă că nu voi căuta în continuare.