În anul aniversar, Radio România prin Teatrul Naţional Radiofonic, Radio România Cultural şi studiourile teritoriale: Timişoara, Târgu Mureş, Iaşi şi Cluj-Napoca a adus în casele ascultătorilor nu numai replici semnate de „nemuritorul” Caragiale, dar şi adevărate personaje, interpretate cu har şi prospeţime de actori celebri ai Teatrelor Naţionale din oraşele sus amintite, prin proiectul de teatru radiofonic serial: „Ţara lui Caragiale. Schiţe contemporane despre momente trecute... sau invers!?” în regia artistică a lui Mihai Lungeanu.
Acest serial se va încheia în ultima săptămână din luna ianuarie 2013, cu difuzarea în premieră, la Radio România Cultural, a episoadelor 8, 9 si 10 realizate cu participarea actorilor Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Timişoara şi, în reluare, episoadele 1-7 , în interpretarea artiştilor Teatrelor Naţionale din Târgu Mureş, Iaşi şi Cluj – Napoca.
Cu acest prilej, la Sediul Radiodifuziunii Române, sala Catinca Ralea, va fi organizat marţi, 29 ianuarie 2013, orele 12.00, un eveniment multimedia cu participarea tuturor celor implicaţi în proiect, un dialog VIZUALIZAT (prin platforma video a SRR) între actori ai Teatrelor Naţionale din Iaşi, Cluj, Târgu Mureş şi Timişoara, redactori, realizatori din cadrul Teatrului Naţional Radiofonic şi presă.
Actorii vor fi prezenţi în studiourile teritoriale ale Radio România, alături de redactorii de specialitate care au îngrijit producţiile şi vor oferi în premieră detalii despre culisele realizării unui astfel de proiect, unic la nivel naţional, care aduce în casele ascultătorilor şi în arhiva SRR producţii de cea mai bună calitate pe texte de Caragiale, montate într-o cheie actuală, de unde şi sugestivul subtitlu: Schiţe contemporane despre momente trecute... sau invers!?
De altfel Mihai Lungeanu, regizor artistic, iniţiatorul şi realizatorul proiectului spune:
„Fenomenul Caragiale ne cuprinde, ne descifrează, ne pune în stare de nelinişte, ne trezeşte şi ne provoacă - printr-un zâmbet deseori amar - să privim viaţa cu luciditate şi, de ce nu, cu mai multă responsabilitate. Poate că repunerea operei lui nenea Iancu sub lupa contemporaneităţii va trimite spiritele încă neadormite spre re-lectură şi meditaţie, spre desluşire şi zâmbet, spre ironia deschisă şi speranţa ascunsă cu care Ion Luca Caragiale şi-a semnat, inconfundabil, opera devenită zestre spirituală şi reper cultural. “
Programarea spectacolelor la Radio România Cultural este următoarea:
Luni, 28 ianuarie, de la ora 16.00 Premieră –schiţele ,, Amicul X…’’,
,, Atmosferă încărcată’’ şi ,, Critica teatrală şi presa noastră’’ de Ion Luca Caragiale
Marţi, 29 ianuarie, de la ora 16.00 Premieră - schiţele ,, Petiţiune’’ şi
,, Diplomaţie’’ de Ion Luca Caragiale
Miercuri, 30 ianuarie, de la ora 16.00 Premieră - schiţele ,, Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii ’’ şi ,, Măscărici şi grămătici’’ de Ion Luca Caragiale.
Interpretează: Vladimir Jurăscu, Irenne Flamann Catalina, Damian Oancea, Eugen Moţăţeanu, Claudia Ieremia, Viorica Suchici Codricel, Cristian Szekeres, Valentin Ivanciuc, Doru Iosif, actori ai Teatrului Naţional Mihai Eminescu din Timişoara.
Joi, 31 ianuarie, de la ora 19.00 -schiţele „Cronica fantastică”, „Moftangii – Rromânul”, „Înfiorătoarea şi îngrozitoarea şi oribila dramă din strada Uranus”, „Lanţul slăbiciunilor”, „Moftangii – Rromânca”, „Urgent…”, „Moftangii - Savantul” de Ion Luca Caragiale. Interpretează: Marinela Popescu, Nicolae Cristache, Elena Purea, Costin Gavază, Dan Rădulescu, Eduard Marinescu, Monica Ristea, actori ai Teatrului Naţional din Târgu Mureş
Vineri, 1 februarie, de la ora 14.05 schiţele „Bacalaureat”, „Dascăl prost”, „CFR”, de Ion Luca Caragiale. Interpretează: Dionisie Vitcu, Petru Ciubotaru, Mihaela Arsenescu Werner, Constantin Popa, Emil Coşeru, actori ai Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi
Duminică, 3 februarie, de la ora 19.00 schiţele „Situaţiunea”, „Justiţie”, şi „Art. 214” de Ion Luca Caragiale. Interpretează: Melania Ursu, Cornel Răileanu, Petre Băcioiu, Anca Hanu, Ruslan Bârlea, actori ai Teatrului Naţional Cluj-Napoca.
Înregistrările au fost realizate in Studiourile Teritoriale de Radio Timişoara, Targu Mureş, Iaşi şi Cluj-Napoca. Redactor : Irina Soare. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: Liviu Rogobete, Tibor Kacso, Ion Poenaru, Rada Stan şi Vasile Manta. Scenariul radiofonic si regia artistică: Mihai Lungeanu