Cel mai rău este atunci cînd sunt preluate doar părțile negative iar greșelile devin gafe mari și foarte mari. Întra-adevăr e mai simplu să faci ca altul și să nu îți analizezi atitudinea, să faci totul mecanic iar cînd greșești să nu îți asumi absolut nimic.
Pentru că văd foarte des astfel de faze nu pot să nu scriu despre ele. Uneori ajung să devină obiceiuri proaste, să ajungă să îți ruineze viața să te diferențieze în cel mai rău mod cu putință.
Nu pot să nu mă întreb dacă tot avem un cap pe umeri de ce nu îl folosim? Poate pentru că lenea e prea mare, poate că cuvintul de ordine este comoditatea și așa ni se impregnează în felul de a fi.
Nu pot să fiu așa și mă încăpăținez să fiu diferită, să discern binele de rău, bucuria de tristețe, prietenii de dușmani, parșivenia de bunătate, calmul de spiritele isterice și tot așa.
Nu vreau să mă iubească toată lumea, nu îmi doresc să fiu cpiată doar de dragul de a spune că sunt apreciată dar îmi doresc să se înțeleagă că îmi iubesc meseria, că o fac cu drag și că nimic nu e mai frumos decît să fii pasionat de ceva. Jurnalismul e o stare de spirit, de o trăire intensă care te poate înălța sau te poate doborî în funcție de felul în care îi faci față.
Nu uita că atunci cînd privești în oglindă să fii senin și sincer cu ceilalți dar în primul rînd cu tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu