Un blog care vrea să anunțe diverse evenimente care au loc în Iași dar și să puncteze aspecte din viața de zi cu zi, a societății românești. Nu este vorba de nici o afiliere politică. Viața este prezentată așa cum este surprinsă de-a lungul timpului și nimeni să nu se aștepte că textele sunt comanda cuiva.
joi, 19 ianuarie 2017
Biblio-Școala de Pietoni și în 2017
Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași continuă sesiunile de informare interactive din cadrul proiectului Biblio-Școala de Pietoni și în 2017. Ajuns la ediția a II-a și în anul trei de derulare, proiectul se adresează elevilor de toate vârstele și constă în sesiuni interactive de educație-informare-conștientizare asupra importanței prevenirii accidentelor rutiere și acordarea primului ajutor în caz de accident, cât și stimularea interesului tinerilor pentru cunoaștere și lectură, pentru o educație de notă maximă în viața personală și profesională.
Prima întâlnire din acest an va avea loc joi, 19 ianuarie 2017, de la ora 12.00, în Sala Amfiteatru a Colegiului Tehnic „Mihail Sturdza” din Iași. Echipa proiectului este invitată pentru a doua oară la acest colegiu. Următoarele sesiuni vor avea loc la Colegiul Național, Colegiul Tehnic „I. C. Ștefănescu”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, Școala Gimnazială „Ion Neculce, Centrul Difain CSA Iași.
Bineînțeles, la finalul fiecărei sesiuni, elevii participanți vor intra în posesia Biblio-Permisului de Pieton, care le va aminti că un tânăr informat este un om salvat.
Proiectul Biblio-Școala de Pietoni este o inițiativă a Bibliotecii Județene Iași și se desfășoară în parteneriat cu Inspectoratul Județean de Poliție Iași, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Filiala Iași a Societății Naționale de Cruce Roșie din România.
În perioada ianuarie - decembrie 2016, peste 1000 de elevi din 12 instituții de învățământ din municipiul Iași au beneficiat de aceste sesiuni.
Programat inițial pentru anul școlar 2015-2016, ca urmare a numeroaselor solicitări primite, proiectul va continua și în 2017 spune Mihaela Morariu, Șef Serviciu Proiecte și Programe Culturale, PR.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu