luni, 28 ianuarie 2013

„Poziția copilului” şi Călin Peter Netzer

          Cel mai așteptat film românesc al începutului de an, „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, va avea premiera mondială pe 11 februarie, în competiția celei de-a 63-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie). Echipa filmului, în frunte cu regizorul și actorii din rolurile principale, Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache, se va afla pe covorul roșu al Berlinale Palast și va asista la proiecția oficială de la ora 15.30 (16.30, ora României).
     Programul proiecțiilor a fost dat publicității  astăzi, într-o conferință de presă la Berlin. A fost dezvăluită și componența juriului care va decide cine primește trofeele festivalului. Renumitul regizor chinez Wong Kar-wai („In the Mood for Love”) va prezida un juriu format din actorul american Tim Robbins („The Shawshank Redemption”), cineasta daneză Susanne Bier (Oscar pentru film străin cu „In a Better World”), regizorii Andreas Dresen (Germania - „Cloud 9”), Shirin Neshat (Iran), Athina Rachel Tsangari (Grecia - „Attenberg”) și directorul de imagine Ellen Kuras („The Eternal Sunshine of the Spotless Mind”).
    „Poziția copilului” concurează pentru Ursul de Aur cu alte 18 filme, unele semnate de Gus Van Sant, Steven Soderbergh sau Ulrich Seidl. Cei doi protagoniști, Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache, intră, la rândul lor, în competiție pentru Ursul de Argint acordat celei mai bune actrițe, respectiv celui mai bun actor. Pentru trofeele de interpretare vor concura și nume ca Juliette Binoche, Catherine Deneuve, Matt Damon și Jude Law.
    Spectatorii români vor avea ocazia să vadă filmul „Poziția copilului” la scurtă vreme după premiera mondială de la Berlin. Pelicula va intra pe marile ecrane din întreaga țară pe 8 martie, distribuit de Parada Film. Distribuitorul internațional este compania germană Beta Cinema, care va reprezenta producția la European Film Market, piața de filme a Festivalului de la Berlin.
     „Poziția copilului” este cel de-al treilea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după multi-premiatele „Maria” (2003) și „Medalia de onoare” (2010). Filmul vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.Luminița Gheorghiu și Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă și fiu. Li se alătură, într-o distribuție selectă, nume ca Nataşa Raab, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.
     Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer, directorul de imagine este Andrei Butică, montajul și sound design-ul îi aparțin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mălina Ionescu, sunetul – de Cristian Tarnovețchi, costumele de Irina Marinescu, iar machiajul de Dana Roșeanu și Domnica Sava. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer și Ada Solomon.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu