Pe la ora 7.30 oamenii mergeau grăbiţi şi înfriguraţi spre serviciu sau fiecare unde avea nevoie. Nu puteai sesiza nici un zîmbet iar drumul pînă la radio mi se părea mai lung decît de-obicei. În mintea îmi veneau secvenţe din sezonul cald şi mi-aş fi dorit cîteva raze de soare să mă atingă pe obraji dar nici gînd. E imposibil, îmi spuneam, de unde soare, s-a dus.
Numai o ceaşcă cu ceai cald a reuşit să îmi schimbe starea de spirit şi să mă trezească brusc din vis. Da, e toamnă umedă şi coloritul frunzelor copacilor era asemenea unui tablou neterminat. Mi-am spus că trebuie să las visele şi să încep să lucrez .... că am destule de făcut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu