Prin Fundația Leris, Colegiul Național „Emil Racoviță” s-a înscris cu un proiect în campania de strângere de fonduri CROS PENTRU ȘCOLI organizată de Fundația Comunitară Iași. Această campanie este gândită ca un mijloc de a stimula conceperea unor proiecte prin care școlile, ONG-urile sau diferite grupuri de inițiativă să identifice și să aplice soluții care pot contribui la îmbunătățirea mediului școlar.
Intitulat Voci la unison, proiectul Colegiului Racoviță are ca scop modernizarea tehnică a sălii de festivități, prin dotarea acesteia cu o stație profesională de sonorizare. Cu acest scop, până pe 7 aprilie 2017 se va desfășura o campanie de strângere de fonduri, prin diferite activități cultural-artistice, sportive și de dezvoltare personală la care va participa întreaga comunitate „Racoviță”: elevi, profesori, părinți, foști absolvenți.
Una dintre aceste activități este licitația caritabilă Fii tu cel care dă tonul!, care va avea locmarți, 21 februarie 2017, la ora 17:30, în sala de festivități a Colegiului „Emil Racoviță”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Asociației Culturale pentru Educație Patrimonială (A.C.E.P.) Iași și se va desfășura în cadrul și în atmosfera specifice unei licitații, fiind coordonat de artistul plastic Ileana Ștefănescu, vicepreședinte al A.C.E.P. și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Obiectele puse în vânzare reprezintă produse artistice ale elevilor școlii (desene, picturi, grafică, fotografii) sau obiecte de artă donate de părinți și de profesori. Licitația propriu-zisă va fi pregătită de o ședință de evaluare a lucrărilor (vineri, 17 februarie) și de expunerea cu titlulLucrarea de artă – de la creație la investiție, despre valoarea și evaluarea unei opere de artă (luni, 20 februarie), realizată de artistul plastic Ileana Ștefănescu, din București.
( Comunicat de presa ISJ Iasi)
( Comunicat de presa ISJ Iasi)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu