Un blog care vrea să anunțe diverse evenimente care au loc în Iași dar și să puncteze aspecte din viața de zi cu zi, a societății românești. Nu este vorba de nici o afiliere politică. Viața este prezentată așa cum este surprinsă de-a lungul timpului și nimeni să nu se aștepte că textele sunt comanda cuiva.
duminică, 19 februarie 2017
“MĂRȚIȘOR - SIMBOL ȘI TRADIȚIE” ediția a II-a
Primăria Municipiului Iași, Asociația "ART - Meșteșugurile Prutului" și Asociația "Alexandru Lăpușneanu" organizează evenimentul “MĂRȚIȘOR - SIMBOL ȘI TRADIȚIE” ediția a II-a,
manifestare culturală interactivă ce va avea loc în perioada 25 februarie - 05 martie 2017, în Piața Unirii din Iași.
Vor participa aprox. 25 meșteri populari din diverse zone etnografice ale țării, precum și din Republica Moldova.
Pe toată durata desfăşurării evenimentului vor avea loc demonstraţii practice ale meşterilor populari, ateliere de inițiere pentru copii în tehnica confecționării mărțișorului tradițional, momente artistice susținute de elevi din câteva școli ieșene reunite sub titlul "Dor de primăvară".
Vizitatorilor li se vor oferi pliante despre istoricul și legendele legate de tradiția mărțișorului la români.
De asemenea, în perioada 1 - 5 martie vizitatorii vor găsi la standuri și lucrări de artă populară \specifice meșteșugului fiecărui meșter popular prezent, obiecte ce pot fi dăruite celor dragi în perioada lunii martie, considerată luna cadourilor.
Parteneri la eveniment sunt:
Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național, Iași;
Muzeul Etnografic din cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova" - Iași;
Muzeul Unirii din cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova" - Iași;
Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (A.S.I.M.);
Asociația Meșterilor Populari din Ținutul Neamț.
( Comunicat de presa)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu