luni, 24 decembrie 2012

Glume nesărate

        Am primit ceva pe mail și am crezut că este o glumă nesărată. După ce am verificat, am aflat că e adevărat. Pentru cei care nu știu ce se mai întîmplă în țară, m-am gîndit să scriu și aștept reacții. Textul sună cam așa:
    " Este vorba despre Elisabeta Badea, sportiva care nu demult apărea în presa că își cîștiga existența ca menajeră, odată ieșită din sistemul competițional. Elisabeta Badea este campioană mondială la popice cu titlu de maestru emerit și a cîștigat multe alte competiții internaționale.Fiindcă este un sport neolimpic nu a fost inclusă, nici ea nici alții în legea 69 pe 2010 dar un an mai tîrziu s-a făcut o altă lege, 118 pe 2011 prin care se acorda indemnizație de merit personalităților sportive. O listă de 1500 de nume. Și aici a fost exclusă. Însă trebuie să aștepte împlinirea vîrstei de 60 de ani sau moartea cuiva de pe listă, ceea ce este nedrept, avînd în vedere că statul nu a facut nimic pentru reconversia profesională și reîntegrarea sportivilor care ies din sistemul competițional unde oricum premiile sunt mici...
      Elisabeta Badea a rămas cu gura căscată în fața cadoului de Crăciun, mai bine zis pomenii de Crăciun primită de la stat și asta nu pentru că era ceva ce și-a dorit de mult sau ceva extraordinar de frumos: două paste de dinți Colgate șifonate, două mere vechi, o mandarină, o banană, un cozonac ieftin, trei săpunuri de duzină, din bazar.
     O umilință greu de suportat care nu face decît să umple paharul deja plin! Aceasta este "pomana" cu care, la sfîrșit de an, Ministerul Tineretului și Sportului i-a recompensat pe sportivii campioni mondiali ai României, aflați către vîrsta pensionării."
       Acest text l-am primit pe mail și mi se pare incredibil. Sună a glumă nesărată.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu