Îmi verificam adresele de e-mail și am găsit
un anunț umanitar. M-am gîndit să-l postez, așa cum am mai făcut și cu altele.
Scria așa-Gabriel Ioan Costache are 3 ani și 8 luni. A fost diagnosticat cu
leucemie acută limfoblastică şi se afla internat pentru tratament (protocolul
medical BFM-ALL 2004) în secţia Oncologie Pediatrică a Institutului Clinic
Fundeni.
Vineri,
14 decembrie au ieșit ultimele teste medicale, făcute atât de către laboratorul
Spitalulului Universitar de Urgență București, cât și de laboratorul
Institutului Clinic Fundeni, care au confirmat diagnosticul inițial pus în
cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie.
Viața
lui Gabriel depinde acum de administrarea riguroasă a unui protocol medical
complex, care să fie gestionat într-un sistem medical apt să susțină (inclusiv
prin calitatea dotărilor și a medicației) efortul medicilor de a transforma o
șansă în certitudine.
În acest
moment, părinţii lui Gabriel aşteaptă confirmarea acordului pentru transfer la
una din clinicile de specialitate din Germania, Austria sau Italia.
Lupta
care se duce este însă contracronometru, deoarece Gabriel trebuie să plece la o
clinică din străinătate, imediat ce prima etapă a tratamentului cu citostatice
va fi încheiată.
Părinții
copilului, deși sunt angajați cu profesii decente în societatea românească
(cadru didactic universitar, senior expert), nu au resursele care să le permită
susținerea financiară a unui tratament cu șanse sigure de salvare, în
străinătate.
Cum putem ajuta:
• În
calitate de persoană juridică, firma dumneavoastră are posibilitatea să
redirecționeze din impozitul pe profit al companiei într-un cont umanitar
deschis în acest scop.
• De
asemenea, persoanele care au posibilitatea să ofere o susținere morală și nu în
ultimul rând financiară, pentru salvarea lui Gabriel, pot utiliza același cont
umanitar.
• În cazul
în care nu se poate acorda un sprijin financiar, puteţi oferi un ajutor
important prin distribuirea acestui email în cadrul reţelei dumneavoastră de
prieteni.
• Nu în
ultimul rând, un gând bun şi o rugăciune pentru Gabriel vor reprezenta un
ajutor deosebit de important şi bine primit.
Contul umanitar este deschis la BCR, sucursala World
Trade Center:
IBAN
RO69RNCB0085081826160001 - LEI
IBAN
RO42RNCB0085081826160002 - EURO
La depunerea
donației, este necesar să se completeze: Titular cont: Ioan Iulian Costache, Explicație:
tratament Gabriel Ioan Costache.
Cum aș fi
putut să nu postez și eu. Cine poate și vrea să ajute are coordonatele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu