Mulțumim, muntenegreni!

       De cînd am aflat de tragedia din Muntenegru am un sentiment ciudat, care nu îmi dă pace. Mi se pare nedrept să pleci undeva, în vacanță și să ajungi acasă într-un coșciug. Ce poate fi în sufletul famiilor, a prietenilor. Nu am trecut prin asta și să dea Domnul să nu primesc vreo veste că un cunoscut de-al meu are un accident. Este nevoie de putere să depășești un astfel de moment iar familiile au nevoie de sprijin.
      Nu mai are rost să vorbim de autorități cum se mișcă, mai încet sau mai repede. Principalul  vinovat este transportatorul care nu s-a preocupat de siguranța pasagerilor. Cum să nu fii atent la un astfel de drum? Șoferul unde se gîndea? Viteza face mereu victime iar acum 18 oameni au decedat și nimic nu îi mai aduce înapoi, nu poate umple golul din viața celor dragi.
      Cît despre cei din Muntenegru- impresionat. Cîtă mobilizare, ce repede au sărit să ajută răniții, să îi scoată din prăpastie iar după aceea au stat la coadă ca să doneze sînge. Pe moment aveam impresia că mă uit la un film pentru că acolo sunt astfel de exemple.  De fiecare dată cînd văd imaginile, apreciez tot mai mult gestul acelor oameni care cărau persoane pe tărgi, le ridicau de pe jos. Un stat mic dar un popor cu suflet mare.
      Trupurile neînsuflețite au fost aduse în țară și a fost o slujbă religioasă chiar la aeroport.
      Mulțumim, muntenegreni că ați făcut tot ce v-a stat în putință să îi ajutați pe români, să dați dovadă de putere, de omenie!