miercuri, 20 martie 2013

Vreţi în vacanţă?


      Palas Mall, în parteneriat cu Agenţia Naţională a Agenţiilor de Turism, Consiliul Judeţean Iaşi, Asociaţia Patronală a Turismului Ieşean şi Vodafone, organizează prima ediţie a Târgului de Turism din îndrăgita destinaţie de cumpărături şi petrecere a timpului liber. În perioada 22 - 24 martie 2013, între orele 10.00 - 22.00, cele mai renumite agenţii de turism din ţară îşi vor prezenta propunerile pentru vacanţe de vis, în Atriumul Palas Mall.

    Excursii exotice, călătorii de aventură, concedii relaxante, croaziere de lux, destinaţii de shopping şi city breaks în marile oraşe ale lumii se află în portofoliile agenţiilor participante. Specialiştii din turism vor găsi soluţiile ideale de vacanţă pentru toţi clienţii Palas Mall, având preţuri speciale şi oferte de tip „early booking” şi „instant booking”. În plus, cei aflaţi în căutarea destinaţiei perfecte pentru voiaj vor participa la tombole cu premii relaxante.
   Evenimentul va reuni expozanţi cu experinţă în domeniu, precum: TUI Travel, Prisma Tour, Mareea, Icar Tour, Eximtur, Holy Travel, Travel 4 You, Inter-Tour Bacău, Paralela 45, Travis Tourism, Tarom, Conacul Domnesc, Net Ferro, Kusadasi şi Phoenicia Holidays Resort Mamaia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu