Mîine, reprezentanţii
campaniilor Europa jurnaliştilor din amfiteatre – pentru studenţi şi Europa,
casa noastră – pentru elevi şi profesori, sosesc la Iaşi. Întâlnirile cu
studenţii de la Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării vor avea loc în sala
Ferdinand a Universităţii „Al. I. Cuza”, la ora 10,00 şi la sediul
universităţii Apollonia, la ora 13.00.
Organizatorii de la Centrul Europe Direct din Iași spun că Europa
jurnaliştilor din amfiteatre este o campanie-concurs care se adresează
studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor la facultăţi de jurnalism,
comunicare şi relaţii publice. Aceştia sunt invitaţi să realizeze materiale de
presă video, audio şi online, pe subiecte europene de interes pentru cetăţeni.12
studenţi care vor câştiga premiile I şi II vor participa la o vizită de studiu
de cinci zile la Bruxelles, în septembrie 2013. Data limită pentru încrierea
materialelor în concurs este 10 mai 2013. O comisie de experţi ai
Reprezentanţei CE în România şi de jurnalişti de prestigiu din domeniul
audiovizual va juriza acest concurs.
De la
ora 9,00, la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii şi de la ora
13,00 la Liceul Tehnologic “Ionel Teodoreanu” din comuna Victoria, judeţul
Iaşi, promotorii campaniei Europa, casa noastră, împreună cu reprezentanţii
Centrului de Informare Europe Direct Iaşi se vor întâlni cu elevii şi
profesorii din cele două şcoli, pentru a prezenta concursul “Lider european”.
Competiția
îi încurajează pe liceeni să identifice probleme ale comunităţii în care
trăiesc şi să implementeze proiecte pentru rezolvarea acestora. Elevii vor
participa la o dezbatere despre conceptul de cetăţenie europeană şi
implicaţiile acesteia în contextul Anului european al cetăţenilor.
Premiile
constau în bani și în 25 de excursii la Bruxelles.
Reprezentanţii
celor două campanii ale RCE sunt în zona Moldovei întreaga săptămână: în
Suceava – pe 11 martie, în Iași – pe 12 martie, în Bacău – pe 13 martie, în
Galați – pe 14 martie. De asemena, pe 15 martie vor fi în Brăila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu