Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi anunță încheierea proiectului ”O nouă șansă în educație”, proiect
derulat în perioada iulie-decembrie 2016 cu sprijinul financiar al Primăriei
Iași.
Timp de 5 luni de zile, 60 de copii aflați în dificultate
ce locuiesc în zona Cantemir și zona Șes Bahlui - cartier Dacia, și părinții
acestora (30 de părinți), au beneficiat zilnic, prin intermediul celor două
Centre educaționale ale Asociației Salvați Copiii Iași, de servicii de
recuperare psiho-socio-educaționale: activităţi ludice, interactive, creative
care au ca obiectiv să dezvolte la copii strategii eficiente de a face faţă
problemelor caracteristice grupului de vârstă; activităţi de recuperare
şcolară, activități de alfabaetizare, de formare a deprinderilor de
citire-scriere și de calcul matematic, consiliere vocaţională şi formarea
deprinderilor de viaţă independentă; activităţi de relaxare şi joc; activități
informative cu privire la importanța educației și cu privire la drepturile
copiillor; sprijin material, constând în haine, rechizite, îmbrăcăminte,
încălțăminte, medicamente; monitorizare şi supraveghere constantă a evoluţiei
copiilor în cadrul activităţilor desfăşurate, dar și a performanțelor școlare.
Scopul principal al serviciilor
oferite în cadrul Centrelor Educaționale a fost de a crea un cadru
instituţional care să asigure copiilor un mediu propice pentru recuperare,
dezvoltare, pentru construirea unor norme de relaţionare şi pentru însuşirea
unor abilităţi necesare pentru integrarea lor socială. În paralel cu serviciile
psiho-socio-educaţionale dezvoltate pentru copii, serviciile sociale au avut și
o componentă de formare și dezvoltare a abilităţilor parentale a părinţilor
acestor copii.
În mod firesc, instituţiile de
asistenţă socială nu se pot substitui familiei, ci o sprijină şi contribuie la
dezvoltarea relaţiilor intra şi extrafamiliale. Astfel, activităţile au vizat
extinderea strategiilor de recuperare, stimulare şi dezvoltare a copilului şi
familiei, în aşa fel încât aceştia să continue acasă ceea ce s-a realizat în
cadrul Centrelor Educaționale.
Valoarea
totală a proiectului a fost de 77.000 lei, din care 70.000 lei reprezintă
finanţare nerambursabilă, iar 7.000 lei reprezintă contribuţia beneficiarului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu