E 1 decembrie și unii românii își amintesc de țara lor. Dar oare nu ar fi normal să ne iubim țara în fiecare zi, să apreciem ceea ce ne-au lăsat strămoșii, să simțim românește zi de zi și nu doar o dată pe an? Asta este una dintre întrebările care îmi des în minte și la care unii rîd, alții cred că am luat-o razna sau nu înțeleg de ce aș iubi o țară care nu îmi oferă cele mai bune lucruri, cele la care visam de mică.
Chiar și așa, România este țara mea, Iașul este orașul care mă ține aici și pînă acum nu am găsit nici un motiv serios să plec și da mă încăpăținez să rămân.
Uneori simt că e prea mult, că sunt lucruri cu care nu sunt de-acord, care sunt în contradicție cu felul meu de afi sau de agîndi, cu dorințele mele sau imaginile întipărite în minte. Chiar și așa merg înainte și încerc să scot în evidență bunătatea, bucuria, toate acele aspecte pozitive care mă fac să rămîn. Da, pe de-o parte gîndesc ca personajul Ion al lui Rebreanu, pe de altă parte cred că sunt neînțeleasă dar nimic nu este imposibil.
Pentru toate aceste provocările care m-au maturizat și călit, iubesc țara mea-România. Eu cred că sîngele apă nu se face și pentru că am fost crescută de bunicii de la Strunga am învățat să respect tot ce este românesc.
La mulți ani români! La mulți ani, România!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu