Vineri, 24 aprilie 2015, între orele 8:00 și 17:30, la Palas Congress
Hall din Iași, sala Rossini, se va desfășura prima ediție
a conferinței “Eleganță în Afaceri”.
Scopul manifestării este de a stimula şi de
a inspira femeile antreprenor care se află la un anumit nivel din punct de
vedere profesional, deţin propria afacere sau sunt interesate de iniţierea
uneia.
Totodată, evenimentul doreşte să
evidenţieze piaţa antreprenorială existentă atât la nivel local, cât și național.
Acest aspect va fi întărit prin participarea unor invitați, modele de urmat şi
cu notorietate.
Printre nume importante ce vor fi prezente la
Conferința “Eleganță în Afaceri”, în calitate de invitați, se numără Camelia Şucu, Cristina Chiriac, Mihaela
Tatu, Catrinel Zaharia, Brînduşa Bordeianu, Dumitru Chele, Dan Gafiţa,
ultimii patru fiind iniţiatori de afaceri în industrii creative, start-upuri
locale.
Camelia Şucu se va afla pentru a doua oară la Iaşi, la
invitaţia antreprenorului ieşean Carmen Ungureanu. Aceasta va fi prezentă la
eveniment și se va adresa în special femeilor, ajutând și la
detalierea segmentului antreprenorial. Camelia Şucu poate fi unul dintre modele
pentru femeile aflate la început de drum sau care au un business mai mic, oferinduli-se
astfel oportunitatea de a afla cum îl pot contura.
Cristina Chiriac este o altă femeie care poate inspira multe
femei datorită activităţii sale. Aceasta a primit titlul de “Ambasador
al Antreprenoriatul Feminin” - titlu acordat de Comisia Europeană şi este
Preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor. Un proiect foarte ambițios al
Cristinei Chiriac vizează dezvoltarea antreprenoriatul în mediul rural din
România.
“Eleganţă
în Afaceri” îşi propune să contribuie la dezvoltarea unui mediu de afaceri
pentru femei, pe care să îl promoveze la nivel local şi naţional. Iniţiativa aparţine
unor tinere antreprenoare ambiţioase - Adriana Bujor, Alexandra Ciobanu și
Carmen Ungureanu. Evenimentul va avea un circuit naţional, urmând ca pe data de
13 iunie 2015 să aibă loc la Târgu Mureş, iar pe data de 14 noiembrie 2015 la Bucureşti.
Persoana de
contact:
Adriana
Bujor
Organizator Eveniment
“Eleganţă în Afaceri”
Mobil: 0745 399 248
E-mail:
contact@elegantainafaceri.ro
Website:
www.elegantainafaceri.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu