Campania „Oamenii Timpului” RO+ a dat startul primei
etape în cadrul procesului de selecţie şi jurizare a ediţiei din 2016:
nominalizările online. Între 15 iulie și 1 octombrie, pe site-ul competiţiei
pot fi propuse spre jurizare personalităţile preferate şi proiectele acestora.
Trofeul „Oamenii Timpului” va fi decernat unui număr
de 10 personalităţi ale vieţii publice la finalul anului, în luna decembrie, în
cadrul unei Gale care va avea loc pentru al treilea an consecutiv în Sala Mare
a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi.
Campania „Oamenii Timpului” este un proiect al
Asociaţiei Revistei „Timpul” şi beneficiază în 2016 de o recunoaştere
extraordinară din partea unora dintre instituţiile-emblemă ale României. ASR
Principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei României, a acordat
Înaltul Patronaj Galei „Oamenii Timpului”. De asemenea, Campania „Oamenii
Timpului” RO+ beneficiază de patronajul Ministerului Culturii.
Campania îi invită pe cei interesaţi să participe
activ la promovarea acelor persoane care excelează în domeniile lor de
activitate. Organizatorii urmăresc identificarea profesioniştilor care au
contribuit decisiv la dezvoltarea culturală şi instituţională a spaţiului
public românesc, în spiritul valorilor proprii unei societăţi democratice.
Cele 10 categorii pentru care pot fi făcute
propuneri sunt: Literatură, Arte, Educație și cercetare, Societate civilă,
Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și
Antreprenoriat. Fiecare nominalizare online trebuie să îndeplinească o serie de
condiţii obligatorii pentru a fi validată: realizarea unei scurte descrieri a
activităţii profesionale a persoanei propuse (proiecte, distincţii, rezultate
etc.), precizarea meritelor profesionale deosebite pentru perioada de jurizare
(octombrie 2015 – septembrie 2016), precum şi inserarea unor link-uri utile în
evaluarea efectuată de către colectivul revistei de cultură contemporană
Timpul.
Juriul Naţional se va întruni pe 9 decembrie, la
Iaşi, pentru a stabili câştigătorii fiecărei secţiuni în parte a competiţiei. O
pondere semnificativă a deciziei finale a Juriului va fi reprezentată de
rezultatele votului online.
În urma centralizării propunerilor, va urma o
perioadă de prejurizare în redacţia revistei Timpul, între 1 octombrie şi 1
noiembrie, în urma cărora vor fi selectate pentru fiecare categorie
personalităţile care vor putea fi votate online, în perioada 1 noiembrie – 5
decembrie.
În cea de-a doua ediţie a Galei, dintre 800 de
nominalizați propuși prin accesarea platformei online www.oameniitimpului.ro au
fost selectați printr-o etapă de prejurizare 80 de finaliști (câte zece pentru
fiecare județ în parte, corespunzător celor zece categorii prezentate). Aceștia
au beneficiat de peste 200.000 de voturi online din partea susținătorilor. La
Gala finală, care a avut loc în Sala Mare a Teatrului Naţional „Vasile
Alecsandri” din Iași, zece personalități dintre cele 80 finaliste au primit
Trofeul „Oamenii Timpului”, intrând în Comunitatea cu același nume.
Producătorul Campaniei „Oamenii Timpului” este
Editura Adenium.
(Comunicat de presă de la Asociaţiei Revistei „Timpul”)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu