De curând, în food
court-ul Palas Mall s-a deschis Bruno, o locație care le propune
clienților delicioasele crepe din făină de hrişcă - „crepes”,
cum ar spune francezii, sau „clătite cu de toate”, cum le zic
românii. Rețete ingenioase și arome apetisante sunt oferite
pofticioșilor, prin preparatele gătite chiar în fața lor.
Creperia Bruno
reinventează produsele din nord-vestul Franței și le adaptează
gusturilor ieșenilor. Făina de hrișcă folosită la realizarea lor
este deosebit de hrănitoare, plăcut aromată și gustoasă. În
plus, conține mai puține glucide, este lipsită de gluten, are fier
și mai mult calciu decât grâul.
Preparatele Bruno
păstrează gustul autentic al „turtelor bunicii”, care alintă
simțurile. Propunerile culinare ale Creperiei din food court-ul
Palas Mall sunt ideale pentru o alimentație corectă și sunt gătite
în fața clienților, pentru ca ei să vadă ce vor savura: crepe
umplute cu grătar de pui, de curcan, crispy bacon sau somon,
garnisite cu legume proaspete, cu salată de morcov marinat și
asezonate cu sosuri făcute în casă, precum aioli, ranch sau pesto.
Bruno nu a uitat
nici de desert, clienții răsfățându-și papilele gustative cu
delicioasele crepe cu mascarpone și fructe de pădure, cu măr,
scorțișoară și anason sau cu ciocolată și mentă. Pentru ca
meniul să fie complet, la Creperia Bruno, compotul din fructe de
pădure, proaspăt făcut, este băutura casei. Iar cei care au
nevoie de energie, pot opta pentru sucul de cicoare.
Sursa- Palas Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu