Ce a rămas dintr-un popor cu oameni deștepți dar care nu luptă pentru viitorul lor?

    De nouă ani relatez din Piața Unirii din Iași pe data de 24 ianuarie. În fiecare an simt cum puțini vin din patriotism, din dorința de a cinsti memoria strămoșilor. Da, fiecare are percepțiile lui, idealurile lui, sentimentele lui. Tot mai puțin observ iubirea de țară și cînd spun asta mă refer la istorie, la tradiții, la cultură, la valorile pe care, încă le mai avem.

   Am avut ocazia ieri să văd chipuri obosite, deznădejde, zîmbete în colțul gurii sau tristețe. Nu am regăsit bucuria aceea mare, aceea de a fi împreună, români din mai multe colțuri ale țării.
   Ce a rămas dintr-un popor cu oameni deștepți dar care nu luptă pentru viitorul lor? A rămas dezinteresul, starea de lehamite, frustrările acumulate, dorința de răzbunare. Nici o fărîmă de pozitivism și de susținere a propriilor păreri pînă în pînzele albe, conform proverbului.
    Am ajuns o masă mare care poate fi manevrată ușor și de aproape oricine. Mai știm cine suntem cu adevărat? Mai știm unde vrem să ajungem și de trăim pe acest pămînt?
    Nimic din românii despre citim în cărți, nu am văzut pe 24 ianuarie 2016. Doar aplauze ca la comandă, îmbulzeală la împărțirea plăcintelor și a vinului, la masa populară și înghesuială la concertul folcloric. Atît.
    Multora le e rușine să spună că sunt români dar nici nu fac absolut nimic ca să alunge norii negri cînd aceștia se abat asupra țării. Și uite așa a mai trecut o zi dedicată Unirii Principatelor Române dar cu puțini români adevărați.