Nu ştiu să ne bucurăm de viaţa, de familie, de prieteni. Prea mult contează munca şi doar munca. Devenim precum roboţii şi asta înseamnă că nu mai punem accent pe sentimente. Nimic nu merită mai multă atenţie decît să îţi petreci clipele cu oameni frumoşi şi dragi inimii tale. Asta încep să înţeleg de fiecare dată cînd telefonul sună şi primesc o veste tristă.
Poate mai mult ca în ultimele luni, astăzi mi-am amintit de copilărie, de minunatele momente deosebite. De-acum nu voi mai rata nici cea mai mică ocazie să mă bucur de viaţă, de familie, de prieteni.
Toate devin trecătoare însă sufletul rămîne acorat în puţinele bucurii pe care ni le facem. Asta pentru că nu mai ştim să fim noi înşine, nu ne arătăm adevăratele sentimente, nu lăsăm copilul din noi să evadeze.
A trebuit să mai pierd un om extraordinar, un trainner remarcabil ca să înţeleg mult mai bine că viaţa e preţioasă. Da, draga mea Adela Dinu, director general la Şcoala Femeilor Manager. Nu te voi uita niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu