În sfîrșit filmul lui Cristian Mungiu “După dealuri” a ajuns în
cinematografele din Iași. Subiectul este legat de evenimentul de la mănăstirea Tanacu din anul 2008. Regizorul
ieșean a încercat să pună în scenă doar pasaje din cazul din urmă cu 4 ani.
Dacă ar fi urmat firul tragediei, în totalitatea ei, cu siguranță biserica
ortodoxă și mulți români ar fi ajuns să îl acuze de fel de fel de lucruri.
Superficialitatea, teama, indiferența îi determină pe foarte mulți
români să acuze un conational și tot ce vine din afară este mult mai bun.
Aceasta
este observația pe care o fac după ce am văzut filmul chiar în seara de gala și
am sesizat reacții în sală sau la finalul vizionării.
Din păcate
calitatea sunetului și chiar a imaginii, pe alocuri, a lăsat de dorit.
Cinematografele noastre nu sunt dotate așa cum ar trebui. Mă refer la cele de
stat. Nimeni nu mai investește dar ne mirăm de ce nu îți vine să mergi la un
astfel de cinematograf.
Filmul lui
Cristian Mungiu este plin de emoții, de mesaje pe care nu le poți înțelege dacă
nu ești parte din film, nu te rupi de tot ce te înconjoară pe parcursul
vizionării.
Pentru cei
care critică, le spun să meargă la film și să fie atenți la mesaje. Pentru cei
care spun că le este rușine că sunt români, le spun să analizeze bine totul
înainte de a pune etichete.
De multe
ori suntem superficiali sau ne este teamă să vedem adevărul, să gîndim cu
propriul cap ca să nu spună altcineva că nu este bine cum facem. Reflecție și
sinceritate față de propria persoană și mai ușor cu etichetele la oameni că nu
sunt produse de pe rafturile magazinelor.
Am văzut azi filmul și subscriu că filmul e plin de mesaje, trăiri, stări sufletești din cele mai diverse. Am doar o mica reținere: un caz izolat petrecut undeva "după dealuri" poate fi puțin jenant pentru un public majoritar ortodox. De ce? E pericolul ca de la acest caz particular să se generalizeze: duritatea și îngustimea "tuturor" călugărițelor, biserica și acele camere cam insalubre (ori știm ca mănăstirile noastre sunt oaze de frumos)... oricum, cu toate calitățile sale, filmul poate sa aducă și un mic deserviciu mănăstirilor ortodoxe (pe care știm că occidentalii le iubesc și le adoră... În concluzie filmul are și pozitiv dar și negativ...
RăspundețiȘtergerePărinte,eu ca ortodox am observat că regizorul Cristian Mungiu a fost ponderat în prezentarea subiectului Tanacu. De mult timp, o parte dintre preoţii ortodocşi nu mai merg pe drumul drept iar greşelile lor ar trebui sesizate şi taxate. Poate nu într+un film dar mai marii Bisericii Ortodoxe ar trebui să cearnă foarte bine sita. A fi preot este nevoie de o chemare dar şi o decenţă morală, de o viaţă pe care enoriaşii să o ia drept model.
RăspundețiȘtergereFilmul trebuie văzut şi revăzut şi analizat fiecare detaliu. Simbolistica este atît de bogată că biserica otodixă apare în ipostaza bună dar şi una mai delicată. Păcatele nu mai sunt recunoscute şi omul cade în păcat foarte repede. Credinţa adevărată îl poate adue pe drumul bun.