Într-o zi am avut treabă în Nicolina și m-am gîndit să mă duc cu autobuzul. Am mers tacticoasă spre stație, am așteptat nu mai mult de 15 minute și m-am urcat în primul 41 care a venit. Deși erau scaune libere, am preferat să stau în picioare, gîndindu-mă că va trece repede timpul și voi coborî. Număram stațiile și parcă mi se părea că nu mai ajung.
La fiecare pantă aveam senzația că voi plonja prin parbriz și autobuzul se legănă tot mai tare. Suspensiile erau așa de uzate că aveai impresia că sari pe trambulină. Mă uitam în jurul meu dar nu vedeam nici o persoană neliniștită și mă gîndeam că doar eu nu sunt obișnuită sau eram într-o zi mai aiurea și nu îmi convenea nimic. Încercam să mă păcălesc și să privesc pe geam. Balansurile autobuzului erau tot mai dese și aveam senzația că îmi ajunge stomacul în gît. Groaznic, îmi spuneam în gînd. Atunci îmi dădeam seama cel mai bine că îi înțelegeam pe călătorii care îți povesteau cum se circulă cu mijloacele de transport second hand.
Îmi veneau în minte reportajele făcute pe tema asta și cuvintele oamenilor. Parcă era un film care se developa continuu și nu știam cum să-l opresc. Vă întrebați cum am scăpat de acel coșmar? Simplu-la o frînă bruscă a șoferului am realizat că eram la un fel de capăt de linie. Mi-am făcut cruce că am scăpat și mi-am spus că mai bine pe jos de o mie de ori și de-atunci nu am mai urcat în vreun autobuz că mi-a ajuns aventura.
Autobuzele second-hand sunt doar o parte a problemei. Calitatea strazilor este direct proportionala cu respectul care il avem pentru noi insine.
RăspundețiȘtergere