Cind am aflat ca a murit handbalistul Marian Cozma, m-am intrebat din nou, de ce nu ne apreciem valorile cind sunt in viata.Sau mai bine zis "de ce nu dam Cezarului, ce este al Cezarului!"
Am inceput jurnalismul ca reporter sportiv si am avut ocazia sa-l vad pe Marian evoluind.Trebuie sa recunosc ca mai intii am fost impresionata de statura lui, de fizicul lui.Incet-incet, am fost atenta de evolutia sa in teren. Acum cind nu mai e,mi-e greu sa vorbesc despre Marian Cozma, la trecut.Am reusit sa vorbesc cu el, dupa citeva meciuri atunci cind evolua la echipa de handbal Dinamo si sesizasem ca aduce linistea si buna dispozitie intre coechipieri.
Vestea ca a fost injunghiat si dupa doua ore a murit in spital in Ungaria, m-a socat.Am ramas cu privirea tintuita la ecranul televizorului si timp de citeva ore m-am uitat la stiri continuu. Socul e prea mare. E greu sa descoperi oameni adevarati. ca jurnalist sportiv, am cunoscut si am discutat cu fele de fel de sportivi, de la niveluri diferite si echipe diverse. Putini au fost cei care m-au frapat. Ei bine, Marian Cozma, pivotul echipei nationale de handbal, mi-a ramas mereu in minte. Acum ,dupa vestea tragica, parca interviurile mele cu el, imi sunt prospete.
Nu pot sa cred ca lumea este atit de rea, invidia duce la extreme, chiar la moarte.
La 26 de ani, avea totul in fata, era talentat si putea avea o cariera impresionanta daca astazi nu ar trebuie sa-i spunem... Dumnezezu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu