miercuri, 5 decembrie 2012

Donaţii de legume şi fructe

      Mi-a plăcut o iniţiativă. Unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi au derulat campania socială Săptămâna legumelor şi a fructelor donate, în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară .
     În ce a constat această campaniei-  în colectarea de legume şi fructe de către elevii voluntari implicaţi în programul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) şi donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale.
     În judeţul Iaşi, s-au implicat  65 de şcoli şi grădiniţe, care au antrenat în acest demers 5 317 de elevi şi preşcolari, dar si  480 de cadre didactice.
     Au beneficiat de rezultatele campaniei  adică  donaţii de legume şi fructe, o cantitate totală de aproximativ 10.000 de kilograme, 100 de kilograme de făină albă, mălai, paste făinoase, 50 l de ulei, 90 de borcane cu zacuscă, aproximativ 1000 RON din care s-au cumpărat  fructe şi legume  peste 2 100 de beneficiari.    
    Aceştia sunt persoane din categorii defavorizate, cum ar fi: elevi cu dizabilităţi din şcoli speciale sau din Centre de plasament, familii aflate în dificultate din comunităţi apropiate şcolilor, bătrâni din instituţii de ocrotire socială.

marți, 4 decembrie 2012

De ce ar renunța cineva la prietenia de pe facebook?

   De cîteva zile nu reușeam să iau legătura cu o persoană pe care o consideram prieten(este un băiat). Săptămîna trecută am fost plecată la o conferință la Sinaia și cînd am văzut acea persoană pe messenger, am salutat-o dar nu mi-a răspuns. M-am gîndit că a lăsat messengerul deschis și a plecat pe undeva și va răspunde mai tîrziu. M-am întors la Iași, am sunat de mai multe ori, am dat sms, am lăsat mesaj pe messneger și tot nimic. Abia în seara asta mi-am dat seama că  nu vrea să mai vorbească cu mine. Motivul nu îl cunosc. Este o persoană despre care nu ai ce să spui de rău și deci nu aș fi putut comenta niciodată la adresa ei.
   Mă tot gîndeam ce ar putea fi. Cu mîna pe inimă pot spune că nu am bîrfiit-o vreodată sau am zis ceva de rău, chiar nu am avut nici un motiv. Dacă aveam ceva sa să îi zic, îi spuneam în față.
   Pe lîngă faptul că nu mai răspunde, am văzut că m-a scos de pe lista de prieteni  de pe facebook și de pe messenger. Pentru că vroiam să mă lămuresc ce se întîmplă că nu sunt vinovată doar contrariată, am sunat de pe un telefon de-am leu pe care nu-l folosesc prea des. Nu a răspuns dar la cîteva minute, m-a sunat de pe număr ascuns și cînd am spus Alo, a închis.
   Nu mai înțeleg nimic. Nu i-am făcut absolut nimic. Nu știu de unde e atitudinea asta, nu găsesc răspuns. :(

Vrei card de discount la Arcadia Plus?


    M-am gîndit că poate vă interesează subiectul următor-Cardul de discount Arcadia Plus, lansat la începutul lunii decembrie de rețeaua privată de sănătate, permite plata serviciilor medicale cu reduceri de până la 20%, timp de un an de zile. Contra sumei de numai 100 de lei, posesorii cardului au discounturi garantate în policlinicile Arcadia, atât la consultații, cât și la investigații sau analize. Costul cardului poate fi recuperat rapid, după numai câteva vizite la medic.
   Manoperă gratuită la tratamente injectabile și imunizări, reducere de 20% la plata consultațiilor medicale, 15% discount la efectuarea de analize sau 10% discount la efectuarea de investigații medicale – iată doar câteva dintre beneficiile de care se poate bucura orice pacient ce preferă serviciile de sănătate ale rețelei Arcadia. În plus, el obține facilități financiare diverse în Farmaciile Fiterman și într-o multitudine de magazine și firme de servicii reunite în rețeaua de parteneri Arcadia Net.
    Pentru toate acestea, este suficient să achiziționeze un card de discount Arcadia Plus, disponibil acum la toate recepțiile de policlinică sau spital, precum și la Biroul de Consiliere Pacienți de la parterul sediului din str. Cicoarei. Timp de un an calendaristic, începând din ziua achiziției cardului, posesorul acestuia plătește cu reducere serviciile de policlinică de care are nevoie, indiferent de câte ori merge la medic, astfel încât poate recupera în scurt timp costul cardului iar ulterior beneficiul financiar crește continuu.
   Cardul de discount Arcadia Plus este un produs individual, fiind personalizat prin cod și număr, și poate fi folosit numai pentru pacientul pe numele căruia a fost achiziționat. Pentru copiii cu vârsta sub 18 ani, plata cardului și asumarea responsabilităților ce decurg din deținerea lui se fac de către un părinte sau alt reprezentant legal. Condițiile complete și termenii ofertei se află pe website-ul Arcadia, www.arcadiamedical.ro.
  Cardurile de discount au fost emise într-un tiraj limitat și pot fi achiziționate inclusiv pentru a fi oferite cadou, cu condiția ca datele de identitate ale viitorului posesor să fie furnizate la achiziție, de către cumpărator.
   Rețeaua de sănătate Arcadia este cel mai mare furnizor privat de servicii medicale multidisciplinare în regiunea Moldovei și oferă servicii de ambulatoriu în peste 35 de specialități, pentru adulți și copii. Peste 5.000 de consultații și investigații se efectuează în fiecare lună în policlinicile Arcadia.

Pentru unii normalitatea mea poate să fie anormalitate

        Deja suntem pe data de 4 decembrie şi anul 2012 este spre final. Ce repede a trecut. Incredibil. Nu a fost cel mai bun an din viaţa mea dar a fost unul dintre cele mai pline pentru că s-au întîmplat multe, poate prea multe. Îmi vine să zîmbesc sau mă enervez cînd cineva îţi spune- ce bine de tine că nu ai timp să te plictiseşti. Nici nu aş avea cum pentru de lucru există. Cîteodată mă gîndesc că aş putea face mai mult decît în prezent sau să diversific paleta de activităţi.
         Cred că e mai uşor să pice de sus, bani să apară fără muncă dar nici să stai să te uiţi la cei care munces, să-i judeci şi să le spui cînd îşi cumpără ceva-ce bine de tine că ai bani, că îţi permiţi. De multe ori munceşti mult şi îţi permiţi puţine lucruri.
        Mama îmi spunea mereu să nu depind de nimeni. La început comentam, o judecam şi nu eram de-acord cu ea, în timp mi-am dat seamă că are dreptate şi că aşa este cel mai bine. În familia mea, ambii părinţi au muncit peste 30 de ani, fiecare şi asta s-a văzut. Banii au fost mereu la comun şi nu fiecare îşi ascundea salariul. Sunt lucruri şi aspecte care mi le aduc aminte şi pe care vreau să le fac la fel pentru că aşa mi se pare normal.
        Pentru unii normalitatea mea poate să fie anormalitate. Niciodată nu voi putea sta acasă şi să aştept ca partenerul de viaţă să muncească şi eu să mă distrez şi să aştept banii. Educaţia şi cei 7 ani de-acasă rămîn sfinte pentru mine. Bunicii mei, Ruxandra şi Costache adică părinţii mamei m-au educat într-un spirit bun şi ce am învăţat mi-a folosit în viaţă. Recunosc că puteam să fiu mai bună şi nu fac greşeli mari dar asta e. Aţit pot spune acum şi vreau să privesc spre viitor, unul mai bun. Optimismul încă nu a dispărut, mai e acolo, undeva...în sufletul meu.

luni, 3 decembrie 2012

Fără pile!

     Mă întreba o dată o domnișoară care vroia să devină jurnalist- ce este mai rău: să dau bani la angajare sau  să   îmi găsesc pe cineva din sistem. Fata dorea să facă meseria asta și o interesa să știe ce o așteaptă pentru că auzise diverse zvonuri și nu mai înțelegea ce se întîmplă.
     Pentru că nu am apelat nici una dintre metode, i-am spus domnișoarei că este bine să se bazeze pe propriile puteri și dacă își dorește atît de mult, va reuși. Nu m-am mai văzut cu ea dar am mai fost întrebată de cîteva ori. mi se pare trist că sunt astfel de situații și nu apreciem materia cenușie a unei persoane. Pe zi ce trece, calitatea se perimează, etica este înlocuită de fie ce-o fi.
    Îmi amintesc că prima dată cînd am fost pe teren, la un eveniment, aveam emoții mari și nu mă gîndeam decît să iasă totul bine, să respect ce mi se spusese. Eram plină de emoție și interesată să învăț. Și-acum mai am multe de învățat și tot o să apară.
    E plăcut să afli multe, să ai emoții la transmisii în direct, să sune telefonul și eventual să nu iasă pagina printată pentru că imprimanta merge mai greu etc. Toate acestea fac parte din viața reporterului.Cînd toate acestea dispar, va interveni indiferența și meseria nu te mai tentează. Eu sper să nu ajung la asta și mai sper să am demnitatea să mă retrag la timp. Pînă atunci, le spun dușmanilor mei că îmi urmez calea... fără pile că este mai bine, decent și poți ține oricînd, capul sus!

Bun venit pe lume


      Campania Bun venit pe lume! continuă la Iași cu sprijinul ERA PARK. Poți veni să spui Bun venit pe lume! și să dai jos un umeraș pe 5 și 7 decembrie 2012, în intervalul orar 15.00 - 22.00, numai la ERA PARK.

Unde e Elodia?

       Nu prea mai vreau să mă uit la știri dar pentru am nevoie să mă informez, am nevoie să văd ce știri se mai difuzează. Chiar acum văd la un post de televiziune că sîngele Elodiei a fost găsite pe tocul pistolului lui Cioacă. Și polițistul respectiv soțul Elodiei este în libertate.
       Recunosc că o bună bucată de timp am crezut că Elodia nu a existat și că e o invenție a cuiva care a vrut să facă un subiect de presă. Țin minte cum la OTV, nopți în șir, foarte multe ore, se vorbea de acest caz și erau tot felul de ipoteze.
      Foarte tîrziu au apărut fotografii cu Elodia și Cioacă și se tot spunea despre viața avocatei dispărute. Cu atît mister și probe puține, chiar că nu îți vine să crezi cam tot ce se spune.
     Văd cu cazul este reîncălzit și unii ar face orice ca să mai scoată o știre și ceva audiență. Greul cu decența, cu etica și deontologia și cu adevărul este și mai greu...dar nu pentru toți, firește.