vineri, 31 iulie 2015

Un campion are nevoie de sprijin!

    Pentru a il ajuta pe colegul lor, Ludovic, IA ŞI Urcă a hotarat sa faca o adunare pentru duminica, 2 august prin care vor sa isi arate suportul pentru acesta. Pentru ca prietenii si colegii il stiu o persoana foarte activa s-au gandit sa parcurga un traseu din zona. 
Foto Facebook IA Şi Urcă pentru Ludo!

   Asadar, oricine este binevenit si fiecare va parcurge traseul cum doreste: alergand, pedaland sau facand o simpla drumetie, iar la sfarsit organizatorii evenimentului astepta ca fiecare sa contribuie cat poate pentru aceasta cauza.
   Ludovic a fost diagnosticat cu borelioza, boala evoluând in pofida tratamentului instituit în România spre un diagnostic mai complex, Multi Infection Syndrom, afecțiune care se tratează exclusiv la o clinica specializată în Germania, cu niște costuri care depășesc posibilitățile financiare ale sportivului. 
    Cei de la IA Şi Urcă fac apel la toti cei care ar putea să ajute sportivul care a "doborât" Kilimanjaro,Mont Blanc,Elbrus,Ararat,Kazbegy și multe alte varfuri, dar care din păcate este deocamdată pus la pământ de această perfidă boală.
   Puteți contribui cu bani în conturile:
euro: RO98BTRLEURCRT00E2635501
lei: RO39BTRL02401201E26355XX.
SWIFT: BTRLRO22
Titularul contului este Ludovic Iulian Vieru.

marți, 28 iulie 2015

SAFARI YA UPENDO (CALEA IUBIRII) şi 135 de adopţii la distanţă

        Nu ştiţi cîţi dintre dumneavostră au auzit de SAFARI YA UPENDO (CALEA IUBIRII). Acesta este un nou program social propus de Asociaţia Sharing Love cu scopul de a ajuta cît mai mulţi copiii din deşertul Chalbi, Nordul Kenyei.
      Deşertul Chalbi este locul unde, aproape în exclusivitate locuieşte tribul Gabra, un trib de păstori care au învăţat trucurile naturii atît de ostile vieţii umane în acea zona. Copii lor trăiesc în condiţii de viaţă ce pot mişca inima pînă la compasiune, povesteşte Matilda Andrici cea care coordonează programul.
     Ea încearcă să le ofere un ajutor astfel făcîndu-le viaţa mai uşoară şi de ce nu, arătîndu-le iubirea.
   Fericita Tereza de Calcuta spunea: “Daca nu poţi să hrăneşti o sută de persoane, hrăneşte măcar una”.
   Pornind de la acest îndemn, SAFARI YA UPENDO ne da posibilitatea să ajutăm unul sau mai mulţi copii care, prin contribuţia fiecăruia, ar putea să aibă o viaţă mai demnă, mai bună.
  Matilda explică ce împlica acest program-  O adopţie la distanţă, pentru o perioadă de un an sau pentru o perioadă  nedeterminată, a unuia sau a mai multor copii care provin din familii foarte sărace pe care le cunosc misionarii locali.
 Ajutorul constă în a oferi 10 euro pe lună unui copil, bani care vor fi transformaţi în apă, alimente, hăinuţe, rechizite şcolare, taxe şcolare şi medicale etc. Ocazional li se va cumpăra cîte o jucărie care să ofere micuţilor multă bucurie.
   Cei de la SAFARI YA UPENDO (CALEA IUBIRII) vă pot da informaţii precise despre copilul pe care doriţi să îl adoptaţi, despre familia lui, chiar şi o poză cu copilul respectiv. Persoanele care doresc să ajute, vor depune lunar suma de 10 euro sau echivalentul în ron/dolari într-unul din conturile asociaţiei Sharing Love.
  Asociaţia se angajează, cu ajutorul misiunii române din Maikona să publice poze cu fiecare copil în parte, în timp ce primeşte ajutorului din partea părintelui adoptiv. Angajamentul este pentru o perioadă de cel puţin un an de zile. În cazul în care un părinte nu mai poate să susţină copilul, situaţia acestuia va fi prezentată unei alte persoane care doreşte să îl ajute în continuare.
    Pînă în prezent s-au făcut 135 de adopţii la distanţă. Programul se desfăşoară foarte frumos, toţi părinţii au ales liber şi responsabil să ajute. Este prima dată în istoria deşertului Chalbi cînd se desfăşoară un astfel de program.
Acestea sunt coordonatele bancare:
BANCA UNICREDIT TIRIAC BANK
ASOCIATIA SHARING LOVE
titular: STEFAN ANDRICI
SWIFT: BACX ROBU
RON: RO17BACX0000000968568000
EUR: RO87BACX0000000968568001
USD: RO60BACX0000000968568002

specificati: pentru programul SAFARI YA UPENDO

miercuri, 22 iulie 2015

Anastasia Cantemir are o nouă expoziţie de icoane

    Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi în parteneriat cu Consiliul Județean Iași și Primăria Municipiului Iași  organizează a doua  expoziție personală de icoane pictate pe diverse materiale (piatră, sticlă, pânză, lemn) a artistei ieșene Anastasia Cantemir - 9 ani, expoziție intitulată « DIVINITATEA VĂZUTĂ CU PENELUL ȘI INOCENȚA COPILĂRIEI ».

Expoziția are loc în Turnul Golia (Turnul Clopotniță)-et.I și aduce în atenția publicului un număr de 35 de lucrări executate de Anastasia.
Anastasia este elevă în clasa a- III- a,  la Școala nr. 22 B.P. HAȘDEU , Iași, are o personalitate puternică, dar în fapt este timidă, sensibilă și foarte curioasă, este atentă la detalii, fascinată de jocul de umbre,  îi place să combine culorile și dorește să învețe lucruri noi.
A mai avut până acum încă 2 expoziții personale, la Turnul Golia(30 mai 2014) și Atrium Palas  (27.09.2014), prima icoană pe sticlă pictată de ea când avea 7 ani se află și acum expusă în Biserica
Sf. Nectarie” din Alexandu cel Bun, Iași.
Vernisajul expoziției « DIVINITATEA VĂZUTĂ CU PENELUL ȘI INOCENȚA COPILĂRIEI » va avea loc Vineri 24 Iulie 2015, ora 18, în Turnul Golia, et.I.
Vernisajul se constituie într-un eveniment special, deoarece , scriitoarea ieșeană Alexa Mihaela, va lansa cu această ocazie o nouă cărticică de povești intitulată Legenda Goliei , care face parte dintr-o  serie de povești pentru copii pe care ne-am propus împreună să le dedicăm Turnului Golia.Cărticica este ilustrată cu picturi aparținându-i Anastasiei Cantemir și lui David Alexandru  .
De asemeni, la Vernisaj vor fi prezenți și alți copii talentați din Iași, Thomas Andrici, Francesca Giurgilă și Maria Luisa Andrici , care doresc să-i fie alături Anastasiei la acest eveniment deosebit și care vor susține un mic recital de pian și voce. 
Invitați speciali la Vernisaj  vor fi D-na Raluca Daria Diaconiuc-Corespondent Radio Iași, care va și prezenta desfășurarea evenimentului  și de asemeni părintele Vlad Chiriac.
Cei doi invitați speciali nu sunt aleși întâmplător, deoarece d-na Raluca Daria Diaconiuc este autoarea cărții “Fonoteca Excelenței”-ajunsă anul acesta la vol.II, volum care conține interviuri și imagini cu artiști sau persoane de valoare din Iași, care activează în domenii diferite.
    Dintre persoanele de valoare de anul acesta apărute în  volum  face parte și Anastasia(fratele ei geamăn , Vladimir, a fost cuprins în vol.I/2014),  iar părintele Vlad Chiriac este îndrumătorul Anastasiei la Cercul de pictură icoane din cadrul Mănăstirii Vlădiceni, jud.Iași.
Pe tot parcursul Vernisajului expoziției « DIVINITATEA VĂZUTĂ CU PENELUL ȘI INOCENȚA COPILĂRIEI » , ce va avea loc VINERI 24 Iulie 2015, ora 18, în Turnul Golia (Turnul Clopotnită)-et.I, va rula un scurt film în care vom vedea cum creează Anastasia o icoană pe piatră, de la momentul alegerii pietrei din râu și până la momentul în care această piatră se transformă cu talent și muncă într-o icoană.
Ca o surpriză a organizatorului pentru Anastasia, Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi a editat un album cu lucrările expuse în cadrul expoziției.
        Asociația „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi a fost înființată în cadrul Proiectului „Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia”, proiect premiat în anul 2012 cu premiul Uniunii Europene si al organizației europene Europa Nostra pentru Patrimoniu Cultural la secțiunea CONSERVARE.
       Intrarea la vernisaj este liberă.



vineri, 10 iulie 2015

Micul Picasso pictează pentru copii din Kenya

       Ieșeanca Matilda Andrici  are un proiect de suflet care îmi place mult. Iată ce povestește- "In anul 2009, am vizitat niste nomazi care traiau intr-o zona numita Toricha, aflata in desertul Chalbi, din nordul Kenyei. Se stabilisera acolo pentru ca exista ceva vegetatie pentru animalele lor. Acei oameni, si-au exprimat o dorinta pe care o aveau in inima. Doreau o gradinita pentru copiii lor, spunand ca intentioneaza sa ramana in acel loc. Ne-am intors acasa si ne-am apucat de volumul II "Sa daruim iubire". Asa s-a nascut, in 2012 povestea gradinitei din Toricha, apoi a casei misionarilor... Si nomazii nu au mai plecat nici astazi din acel loc. Gradinita a fost binecuvantata de Preasfintitul Aurel Perca, episcop auxiliar de Iasi, in timpul unei vizite in misiunea din Maikona, in februarie 2013. Ulterior, fundatia umanitara "St. Mary of Charity Foundation" a construit la Toricha trei sali de clasa, astfel luand fiinta prima scoala primara din sat. Astazi Toricha este un adevarat reper pentru nomazii din imprejurimi, multi copii beneficiind de educatie si hrana, atat in scoala primara cat si la gradinita."( protagonistele proiectului SA DARUIM IUBIRE)


Pentru a continua intrajutorarea saracilor, prietenul nostru drag si al copiilor din Chalbi, micul pictor ALEXANDRU DAVID, s-a gandit la o solutie EXCEPTIONALA! El vrea sa ofere copiilor din Toricha posibilitatea de a descoperi lumea in care traiesc. Astfel David ne-a impartasit visul sau: o plasma mare, amplasata intr-una din salile de clasa, unde toti copiii si parintii lor, vor putea sa invete si sa descopere o multime de lucruri noi. Multi dintre ei nu au iesit niciodata din desert, prin urmare, nu isi pot imagina ce este dincolo de pietre si de nisip. David isi mai doreste ca toti copiii sa aiba posibilitatea sa vizioneze desene animate si filme pentru copii, pentru ca, spune el, toti copiii lumii merita sa se bucure de viata emoticon smile
IN ACEST SCOP CARITABIL, IN ZIUA DE 19 IULIE 2015, ORELE 19:30, VA AVEA LOC EXPOZITIA DE PICTURA SI GRAFICA "IMPREUNA PUTEM AJUTA", A MICULUI ARTIST IESEAN, DAVID ALEXANDRU, IN AULA SINODALA A CATEDRALEI ROMANO-CATOLICE "SF. MARIA REGINA" DIN IASI.
IN CADRUL EVENIMENTULUI, CORUL DE COPII "JUNIORII OPEREI", DE LA TEATRUL NATIONAL "VASILE ALECSANDRI" DIN IASI NE VOR INCANTA CU VOCILE LOR INGERESTI.
VOR FI SI ALTE MOMENTE CARE LE VOM DEZVALUI PE PARCURS...SI INVITATI SPECIALI.
EVENIMENTUL VA FI PREZENTAT DE DOAMNA DIACONIUC RALUCA DARIA, CORESPONDENT LA SOCIETATEA ROMANA DE RADIODIFUZIUNE SI AGRO TV.
ORGANIZATORUL EVENIMENTULUI ESTE ASOCIATIA "SHARING LOVE" IN PARTENERIAT CU ASOCIATIA "CENTRUL DE PROMOVARE TURISTICA", AMBELE DIN IASI.
ASTEPTAM TOTI PRIETENII SA SE ALATURE ACESTEI CAUZE NOBILE!

duminică, 5 iulie 2015

SWIMATHON 2015. Află cîți bani s-au strîns!

 În data de 04 iulie, începând cu ora 14:00, la Ștrandul Municipal, a avut loc cea de-a patra ediție a Swimathon Iași. În acest an, ieșenii s-au implicat într-un număr impresionant în susținerea celor 23 de cauze pentru care s-a înotat. Suma mobilizată cu ocazia evenimentului este de aproximativ 150.000 de lei

Swimathon Iași a reunit 23 de cauze locale, peste 270 înotători și peste 1000 de susținători. Proiectele care au avut nevoie de oameni care să creadă în ele urmăresc să sporească calitatea vieții urbane, investind în artă, educație și pasiuni sau contribuind la egalitatea de șanse a grupurilor vulnerabile. 

Pe parcursul celor 5 ore de înot, în care s-au implicat câte 10 echipe, s-au oferit 3 premii: cea mai tare galerie, cea mai bună echipă de înotători și cea mai mare sumă mobilizată. De asemenea, în acest an am introdus și noi premii pe care le-am oferit echipei și proiectului ce au mobilizat cele mai mari sume de bani pe toată perioada evenimentului. 

În cadrul concursului pentru cele mai mari sume angajate, au fost premiați pe câte un interval de înot: echipa Conti Swim Team 2 cu 3445 lei angajați pentru Fondul de Burse al Fundației Comunitare Iași, echipa Delphi cu 15137 lei angajați pentru proiectul Un gest pentru o viață al Asociației Salvați Copiii Iași, echipa XIVIC cu4920 lei angajați pentru proiectul Fondul de Burse, echipa Focality cu 7985 leiangajați pentru Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități al Fundației Serviciilor Sociale Bethany Iași și echipa Baswave cu 3885 lei angajați pentru proiectul Să desenăm o lume mai bună pentru mame și copii

Cele mai bune echipe de înotători au fost desemnate: Căsuța dintre ColineFluturii Marini, Keep Moving, Aquaticii și Echipa Bethany. Cele mai bune galerii au fost cele care au susținut echipele Micii delfini și sirene, Delphi, Loch Ness Monsters, Aiesec și Basware. 

Premiul pentru cea mai mare sumă mobilizată pe toată perioada evenimentului a fost câștigat de echipa Delphi care a mobilizat 15.137 lei pentru proiectul Un gest pentru o viață. Pentru acest proiect, propus de Asociația Salvați Copiii Iași, s-au angajat 27.166 lei

Swimathon Iași în cifre 
Aproximativ 150.000 de lei angajați prin on-line și angajamente la fața locului; 
Peste 1.000 de susținători înscriși pe site și la fața locului; 
Peste 270 de înotători
Aproximativ 1800 de oameni prezenți în ziua evenimentului pentru a face galerie pentru înotători și cauze; 
• 2048 lungimi de bazin olimpic înotate, echivalentul a 102 km
• 49 de echipe de înotători – companii, ong-uri, grupuri de inițiativă, copii și adulți deopotrivă. 

Swimathon Iaşi este organizat din dorinţa Fundaţiei Comunitare Iaşi de a încuraja iniţiativa şi spiritul comunitar local. La nivel național evenimentul este organizat în cadrul mișcării de Fundații Comunitare în 5 oraşe: București, Oradea, Târgu Mureș, Iași și Cluj. 

Fundația Comunitară Iași face parte din programul național de „Fundații Comunitare” inițiat de Asociația pentru Relații Comunitare, în parteneriat cu Federația Fundațiile Comunitare din România și Fundația Pentru Parteneriat, cu sprijinul financiar al Charles Stewart Mott Foundation, Raiffeisen BANK și Romanian-American Foundation.