Ce fac în timpul liber sau printre picături -mă uit la Vocea României. Da, recunosc că m-a prins, mă bine dispune și aud și voci bune. De multe ori nu trec mai departe cei care îmi plac dar asta e. Nu pot spune că am cunoștiințe muzicale ca să pot analiza în amănunt fiecare prestație dar am și eu preferințele mele.
Pentru că mai am de lucru sunt momente cînd doar ascult și nu sunt atentă la prestația scenică. Mai uitat și sezonul trecut și mi-a plăcut.
Așa l-am descoperit pe Iulian Canaf și îmi place muzicape care o cîntă.
Totuși parcă sunt ediții unde este prea mult subiectivim. Ar trebui că la vîrsta mea să nu mă mai mire astfel de lucruri dar poate că vreau să văd viața mai frumosă, mai curată și drumul fără spini dar nu e așa.
Oricum sunt voci interesante și mi-e ciudă că eu nu pot cînta așa de frumos. Cînd eram în gimnaziu eram la cor, la vocea I. Asta îmi amintește de perioada cînd urmam cursurile Școlii 22 sau B.P. Hasdeu din Iași. Fostul meu profesor de muzică care a și decedat mi-a spus că am voce. Între timp o folosesc la maximum pentru meseria de jurnalist-radio.
Și pentru că nu stau bine cu cîntatul, îmi reiau partea de vizionare a emisiunii Vocea României. Poate mai învăț cîte ceva!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu