Sunt momente în viaţă cînd vrei să rîzi şi te opreşte ceva. Sunt situaţii cînd ai vrea să poţi să spui lucrurilor pe nume şi îţi dai seama că s-ar putea să fii înţeles greşit şi că este mai bine să taci. Te cenzurezi. O faci ca să nu atragi atenţia mai mult decît ar fi cazul sau să nu se creadă că nu mai poţi de bine. Aşa mă simt de multe ori. Asta pentru că mă uit în jur şi văd oameni crispaţi care nu mai ştiu sau nu mai pot să se bucure de nimic, nici măcar de o rază de soare, de un zîmbet, de salut, de un cuvînt frumos.
Întotdeauna mi-a plăcut să pot să fac lucrurile mai bine şi mai bine, să învăţ, să caut, să ascult, să povestesc. Uneori trăiesc cu senzaţia că unii vor să mă folosească şi chiar cred că nu îmi dau seama. Mă consideră naivă sau o copilă. Chiar nu îşi dau seama că mă prind mai repede decît se aşteptau.
Mă uit, ascult, aştept să văd pînă unde poate merge răutatea, invidia, prostia, vanitatea, snobismul. Pe toate le urăsc şi nu le voi suporta. Nu spun că niciodată nu am greşit sau nu am comentat cînd nu a trebuit. Am făcut-o de multe ori. Important este că mi-am dat seama şi vreau să nu mai procedez aşa.
Greşelile mai pot fi reparare dacă vrei, eşti conştient. E foarte important să îţi asumi greşelile. E dificil, e-adevărat dar nu imposibil. Cînd te împaci tu cu tine însăţi poţi să îi înţelegi mai uşor şi pe ceilalţi. Ce ziceţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu