marți, 30 aprilie 2013

Teatrul "Luceafărul" şi turneele

      În perioada următoare, artiştii de la Teatrul "Luceafărul" vor face două importante deplasări în străinătate, continuîndu-şi astfel misiunea de ambasadori ai culturii ieşene.
     Între 12 şi 18 mai, Punguţa cu doi bani după Ion Creangă va intra în competiţia Festivalului Internaţional de la Vinniţa Ucraina, ieşenii participînd pentru a treia oară la manifestarea ucraineană. Actorii Doina Iarcuczewicz şi Viorel Vîrlan au fost coordonaţi în acest recital în care interpretează fiecare mai multe personaje, de experimentatul regizor Constantin Brehnescu, spectacolul fiind unul dintre cele mai longevive şi mai premiate din repertoriu.

    Punguţa cu doi bani a fost prezentată de-a lungul anilor pe scene din New York, Washington (SUA), Augsburg (Germania), Bursa (Turcia), Praga (Cehia) etc., încîntînd un public numeros. La Vinniţa spectacolul va fi jucat în limba română cu traducere în limba rusă.
   La finalul lunii mai şi începutul lui iunie, un alt spectacol al Teatrului "Luceafărul" va călători în Europa. Recenta producţie Capra cu trei iezi după Ion Creangă va fi subiectul unui amplu turneu în Spania. La invitaţia ICR Madrid, artiştii ieşeni vor performa în comunităţile româneşti şi spaniole din Barcelona, Valencia, Castellon de la Plana, Alicante, Ciudad Real şi Madrid, în limba română şi în limba spaniolă - Los tres cabritillos.
    Echipa de realizatori a spectacolului este alcătuită din Ion Ciubotaru, regia, Mihai Pastramagiu, scenografia, Matilda Andrici, muzica, şi actorii Beatrice Engel, Dumitru Georgescu, Ioana Iordache, Ileana Ocneanu şi Mariana Teleman. Dramatizarea este semnată de Ion Agachi, iar pictura decorurilor este inspirată din creaţiile artistului naiv Gh Ciobanu precizeaza directorul artistic al teatrului ieşean, Oltiţa Cîntec.

luni, 29 aprilie 2013

Bunul simt, o raritate?

      Ieri seara am fost la opera. Spectacolul a fost foarte frumos.Costumele si decorul au fost imecabile, cel putin asa le-am vazut eu, un umil spectator iesean. Nu ma consider a fi mai mult decit ceea ce sunt si nu merg la spectacole din snobism. Departe de mine acest gind. Inca mai am cei 7 ani de acasa pentru ca am primit o educatie buna si nu am uitat de asta.

    Pe linga spectacolul care mi-a placut, am ramas cu un gust amar din cauza unei tinere care a venit imbracata necorespunzator. Ma intreb daca nu stia unde va ajunge sau nici macar nu s-a sinchisit sa aiba bun simt si aiba o tinuta corespunzatoare pentru un spectacol de opera.
   Tinara despre care va spun, nu a parut deloc deranjata de privirile celor de linga ea, ba mai mult a stat cit mai comod posibil desi bluzita sa nu se potrivea cu peisajul. Am vazut ca la club nu te lasa sa intri daca nu esti imbracat decent adica nu intrii in pantaloni scurti, cu maieu ca si cum mergi la plaja. Cred ca ar trebui ca tinerii sa aiba mai mare grija cum se imbraca la teatru, la opera, la un act cultural.
  Mi se pare jenant sa vii ca la piata sau ca si cum te-ai duce sa cumperi piine. Asta inseamna ca nu ai respect fata de institutia in care intri, fata de ceilalti spectatori si chiar fata de tine.Am vazut ca dupa ce am postat fotografia pe facebook au aparut diverse comentari. Sunt de-acord cu cei care spun ca tinara nu a fost imbracata asa cum ar fi trebuit. Unii au cap insa le mai trebuie, minte!

Simboluri pascale



     În aşteptarea Sărbătorilor Pascale, Iulius Mall Iaşi îi invită pe ieşeni şi nu numai la un târg special, încărcat cu spiritualitate. Târgul Tradiţional de Paşte reuneşte meşterii populari din zona Moldovei, care vor expune crâmpeie din arta stămoşească.

    Astfel, în perioada 1 – 3 mai 2013, clienţii Iulius Mall vor îmbina cumpărăturile pentru Paşte cu o incursiune printre simbolurile pascale. Participanţii la târg îi vor încânta pe vizitatori cu pască, cozonaci şi pâine de casă proaspete şi rumenite, ouă încondeiate după tehnici moştenite de la străbuni, obiecte de ceramică şi lemn care să înnobileze locuinţa şi minunate icoane pictate pe sticlă.


    Cei care doresc să se delecteze cu farmecul tradiţiilor pot participa la atelierele de încondeiat ouă susţinute de artistele Felicia Poliec din Paltinu, judeţul Suceava, şi Valentina Uhrenciuc din Moşna, judeţul Iaşi. Prichindeii vor putea deprinde tehnica decorativă şi vor crea mici opere de artă sub îndrumarea meşterilor populari.

     Târgul Tradiţional de Paşte de la Iulius Mall va fi îmbrăcat în straie populare, expozanţii aducând aproape de ieşeni iile şi trăistuţele specifice portului tradiţional, care au reintrat în tendinţele din moda ultimilor ani. Şi pofticioşii au motive de bucurie la Iulius Mall, mirosul bucatelor de Paşte învăluind standurile târgului.

    Până pe 4 mai, în cadrul campaniei “Oul de Paşte după surprize se cunoaşte!”, clienţii  Iulius Mall care fac cumpărături de minimum 100 de lei sunt răsplătiţi cu premii spectaculoase. Zilnic, prin tragere la sorţi, va fi oferit câte un cuptor cu microunde Whirlpool, iar în week-end, ieşenii pot pleca acasă cu un smartphone Samsung Galaxy Note oferit de Iulius Mall. Pe 1 mai, premiul special este un aparat foto DSLR Sony, iar pe 4 mai, la ora 12.00, va fi desemnat marele câştigător al unui living ultramodern, în valoare de peste 8.000 de lei.

     Iulius Mall a pregătit un program special de Sărbătorile Pascale pentru clienţii care vor să se bucure de cumpărături. Sâmbătă, 4 mai, cei care încă mai caută cadouri pentru cei dragi, vor să se înnoiască sau să finalizeze lista de cumpărături pentru masa de Paşte pot vizita magazinele din Iulius Mall în intervalul orar 10.00 – 18.00. Mall-ul este închis duminică, însă clienţii pot petrece a doua zi de Paşte savurând o cafea sau la shopping, în intervalul orar 10.00 – 22.00.

vineri, 26 aprilie 2013

Ecologie și dezvoltare durabilă



        Sâmbătă, 27 aprilie 2013, tinerii ieşeni interesaţi de sustenabilitate, ecologie şi dezvoltare durabilă sunt aşteptaţi la IULIUS MALL IAȘI, la „Sustainability Fair”. Evenimentul este organizat de AIESEC Iași şi va avea loc la parterul mall-ului, între orele 10.00 – 15.00.

       Inițiativa se va desfășura sub forma unui târg de oferte, la care vor participa instituții și ONG-uri implicate activ în direcția soluționării provocărilor legate de sustenabilitate. Upside Down, Agenţia pentru Protecția Mediului Iaşi, Asociaţia pentru Ecologie şi Dezvoltare Durabilă Iaşi, Asociația „Tinerii Ecologi Români” din Iași, AIESEC Iași și participanții proiectului „Sustanability Program” le vor prezenta celor prezenţi programele derulate.
     Participanții vor avea ocazia să îşi dezvolte cunoştinţele în domeniul sustenabilității, ecologiei și dezvoltării durabile şi vor afla mai multe informaţii despre soluții creative de reciclare, precum şi despre oportunități locale și globale de voluntariat în domeniu.
     De curând, AIESEC a organizat pentru studenţii ieşeni proiectul „Sustainability Program”, în care tinerii au avut ocazia să înveţe de la traineri internaţionali noutăţi în domeniul ecologiei şi nu numai. O parte dintre proiectele realizate cu această ocazie vor fi prezentate de studenţi la evenimentul din IULIUS MALL.

joi, 25 aprilie 2013

Castelul de la Miclăușeni

    Astazi am fost pentru prima data la Castelul de la Miclauseni. Am avut un sentiment tare fain. Am intilnit oameni cu suflet deosebit care traiesc acolo si care fac lucruri frumoase. E un colt de rai. E liniste, aer curat, verdeata, flori iar ritmul vietii este altul decit cel dintr-un oras precum Iasul.
   Ghidul de la castel a avut amabilitatea de a povesti despre loc, despre faptul ca in interior sunt obiecte unice si vechi si abia astept ca edificiul sa fie reabilitat in totalitate.

    Intotdeauna am fost atrasa de obiectele ce fac parte din epoci diferite. Uneori mi-as dori sa pot disparea si sa pot sta la un castel, cu un altfel de program zilnic, asa macar pentru o scurta perioada de timp. Curiozitatea ma face sa imi doresc acest lucru.
   Maicile de la manastirea de la Miclauseni am avut amabilitatea de a explica cum decurge o zi acolo. Am vazut cimitirul din partea stinga a manastirii, paraclisul. Am fost si la atelierele de pictura, incondeiat oua, croitorie, broderie. Maicile munceau pamintul, punea flori si se ocupa de alibine sau lucreaza in solarii.
   A fost o dupa-amiaza frumoasa si abia astept sa vad filmuletul cum va iesi. Ce nu v-am spus e ca nu am fost intr-o vizita asa pur si simplu ci pentru a filma si a putea monta un filmulet despre castelul de la Miclauseni si manastirea de-acolo. Frumosa zona.

miercuri, 24 aprilie 2013

DE PAȘTE LA GOLIA


    Asociația „Centrul de Promovare Turistică” – Iași, organizează în perioada 24-28 aprilie 2013, a treia ediție a târgului cu produse specifice perioadei prepascale și a celei pascale „DE PAȘTE LA GOLIA”. Târgul este organizat în parcarea din fața Mănăstirii Golia-zona Tg.Cucu și este deschis publicului în intervalul orar 11.00-19.00.

    Târgul reunește 22 de comercianți, atât din zona Moldovei (jud.Iași, Neamt, Suceava, Botoșani), cât și din județele Covasna și Constanța. Timp de cinci zile, ieșenii vor avea ocazia să achiziționeze atât produse de post-miere de albine, șerbet, compot, magiun, dar și de dulce (preparate din carne și brânză, cașcaval, preparate de patiserie, cozonaci).
     Pe lângă producătorii de produse alimentare, în cadrul târgului vor fi prezenți și meșteșugari cu produse handmade, care vor prezenta ouă încondeiate, ouă cu mărgele, iepurași, miei și multe alte decorațiuni specifice perioadei pascale. Astfel de decorațiuni vor prezenta și elevii Școlii Speciale Constantin Păunescu Iași, care se află la a doua participare la un astfel de târg, prima participare fiind la Târgul handmade „De Mărțișor la Golia” 2013.

marți, 23 aprilie 2013

Circul Acquatico Bellucci vine la Iasi

     Circul Acquatico Bellucci ajunge la Iasi, pentru prima data, in parcarea Era Park din 26 Aprilie pana in 13 Maie 2013, prezentand in fiecare zi un spectacol de la ora 19:00, iar sambata, duminica si 1 Mai doua spectacole, unul de la orele 16:30 si al doilea de la orele 19:00, cu pauza in 9 si 10 Mai pentru participare la FINALA ROMANII AU TALENT!
     Familia Bellucci-Medini, artistii si colaboratorii Circului aduc la Timisora un spectacol foarte premiat, divertisment de buna calitate, pentru un plublic de toate varstele.
      Castigatorul Leului de Aur la Festivalul International de Arta a Circului, din Bucuresti editia a IV-a, 2012, precum si a categoriilor Regie, Costume, Scenariu si Decor, a fost in vara trecuta gazda show-ului de televiziune "Serviti va rog" de la ProTV, unde a avut un succes neasteptat la public si la critici.
     Printre acrobatii aeriene, comedie, decoruri si atmosfere ireale, piratii capitanului Emertuck insotesc spectatorii intr-o calatorie incitanta, in cautarea fericirii fara sfarsit, printr-o lume de splendide animale acvatice, iguane si serpi, porci spinosi si broaste testoase uriase, simpatici pelicani si pinguini, un frumos exemplar dresat, de leu marin, si un amuzant hipopotam pigmeu, pana la infricosatorii crocodili si aligatori. Se pot admira de asemenea, rechinii vii din Oceanul Pacific si inspaimantatorii pirania rosii din raul amazonian.

luni, 22 aprilie 2013

Master Blog Chef. Mediul online şi bucătărie pot face casă bună?

     Un eveniment destinat bloggerilor şi jurnaliştilor se va desfăşura pe data de 27 aprilie. Se spun organizatorii în invitaţia lor-Te consideri un blogger iscusit? Ești spontan și crezi că faci față presiunilor? Ai curaj să-ți înfrunți emoțiile provocate de „cutia misterelor”?Atunci locul tău este la Master Blog Chef, primul show culinar din Iași în care bloggerii și jurnaliștii vor fi concurenți.

    Pe 27 aprilie 2013, de la ora 12.00, la Complex Popas Păcurari,  bloggerii și jurnaliștii pot să arate dacă sunt la fel de talentat în bucătărie pe cât sunt în mediul online.
    Cei care vor veni, vor avea parte de voie bună, distracție, dar și critici aprige din partea unui juriu exigent.
De asemenea, bloggerul culinar Alice Ciobanu îi va ajuta pe parcursul întregii competiții să realizați cele mai reușite și inovatoare preparate.
    Ustensilele necesare pregătirii mâncărurilor unicat vor fi asigurate de către magazinul Frarom Shop – home&deco, în timp ce întreaga competiție va fi imortalizată de către specialiștii de la QPhotography.
   Echipa Complexului Popas Păcurari va fi responsabilă cu materia primă, dar și cu buna dispoziție a concurenților. La final, cele mai reușite preparate vor fi premiate!
   Înscrierile se fac pînă 24 aprilie 2013, la adresa de e-mail fraromshop@gmail.com sau la
numărul de telefon 0744.644.462.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

Se mai reabilitează monumentele istorice?

    România are în prezent un total de 30.204 de monumente istorice înregistrate. Dintre acestea, un număr de 6845 ansambluri și situri istorice sunt de valoare națională si universală. Regimul acestora de proprietate diferă, fiind de stat, privat sau mixt.
    În ceea ce privește starea de conservare, aceasta diferă de la un județ la altul și de la un monument la altul. Un număr atât de mare de obiective, atât de diferite între ele, din toate punctele de vedere, este extrem de dificil de conservat și restaurat, chiar și pentru state cu o situație economică mai bună.
    Există în prezent un număr de 31 de monumentele istorice românești care fac parte din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, înscrise între anii 1993-2010. Astfel, 8 biserici pictate din Moldova, 7 sate cu biserici fortificate din Transilvania, 6 cetăți dacice din Munții Orăștiei, 8 biserici de lemn din Maramureș, Mânăstirea Hurezi și Centrul Istoric Sighișoara. Există, de asemenea, 10 obiective ce își așteaptă rândul pentru a fi
înregistrate în patrimoniul UNESCO.
    Institutului Național al Patrimoniului, instituția care gestionează și finanțează întreaga politică în domeniul patrimoniului, i-au fost diminuate dramatic fondurile începând cu 2009 printr-un act normativ, care a restrâns semnificativ aplicarea timbrului monumentelor istorice. Acesta era în cuantum de 2% din valoarea încasărilor din jocurile de noroc, loterie și activități specifice cazinourilor. După 2009, acesta se aplică doar câtorva categorii, în special organizatorilor de evenimente artistice.
    Cu ajutorul acestor fonduri, Institutul Național al Patrimoniului a reușit în perioada 2006-2009 să strângă peste 14 milioane de euro, fonduri cu care s-au început sau finalizat lucrările de reabilitare pentru aproape 30 de monumente istorice, multe dintre ele aflate într-o stare avansată de degradare.

Programe educaționale la Muzeul „Poni-Cernătescu”

       Muzeul „Poni-Cernătescu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi organizează programe educaționale, destinate atât publicului școlar și preșcolar, cât și familiilor. Interactive și dinamice, acestea au o durată de o oră și se desfășoară exclusiv pe bază de programare la numărul de telefon 0232 267759 în intervalul orar 10 - 16 de marți până duminică.
     Participanții sunt chemați să descopere, în funcție de categoriile de vârstă, o altă față a chimiei, atractivă, amuzantă, dar și practică. Apa, sarea, chimia alimentelor, compoziția mineralelor sunt câteva dintre temele ce pot fi abordate într-o experiență non-formală de neuitat.

vineri, 19 aprilie 2013

Cum să schimbi faţa unei şcoli

     Zilele trecute am ajuns la Şcoala cu clasele I-VIII din Liteni. Am văzut multe în atîţia ani de muncă dar parcă niciodată nu am găsit atîta sărăcie dar şi oameni cu suflet mare la un loc. De ce spun asta-pentru că unitatea de învăţămînt arată rău în interior. Pe afară nu ai spune că în interior lucrurile nu stau bine. Nu au o centrală pentru ca sălile de studiu să fie toate încălzite. Una dintre clase are o altfel de uşă-una de la un dulap pentru că altă soluţie nu au găsit cei de acolo.
     Au mai reparat cum au putut aşa au spus cei din conducere dar nu au fost bani pentru tot ce era nevoie. Norocul a fost că au dat peste inimoasa echipa de la Bethany. Diana Păiuş şi Georgiana Vieru au reuşit să discute cu cine trebuie şi împreună cu partenerii lor au pus bazele unui proiect pentru  ca şcoala să arate bine.
   Există promisiuni din parte echipei care ocupa de reparaţii şi ce e inclus în proiect că la data de 1 septembrie 2013, Şcoala cu clasele I-VIII din Liteni va arată altfel-cei mici dar şi cadrele didactice vor intra cu drag la ore.
   Asta arată că unora le pasă, că vor să ajute, să fie alături de semenii care au mare nevoie de ajutor. Diana şi Georgiana erau foarte mulţumite pentru că micuţii care se uitau cu ochii mari la ele vor avea condiţii mai bune. Pentru ele înseamnă mult pentru că lucrurile vor arăta mai bine iar copiii vor avea o şcoală decentă cu condiţii mult mai bune.

Târg de Grădinărit şi Amenajări Exterioare

     Odată cu venirea primăverii, Iulius Mall îi invită pe ieşeni, la finalul săptămânii, la un târg dedicat celor care iubesc natura. Târgul de Grădinărit şi Amenajări Exterioare va avea loc în parcarea laterală a mall-ului, sâmbătă şi duminică, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Baumax.

    Cei care doresc să îşi amenajeze grădina vor găsi la târg o gamă variată de plante, ustensile şi echipamente necesare îngrijirii spaţiilor verzi, la preţuri promoţionale. Totodată, organizatorii au pregătit pentru vizitatori mii de cadouri surpriză. Specialiştii în peisagistică îi vor consilia pe cei interesaţi despre modalităţile de amenajare a grădinilor, spaţiilor verzi sau realizarea aranjamentelor florale.
   

miercuri, 17 aprilie 2013

Gustă Slow de Ziua Pământului

          La Gustă Slow avem timp destul. Timp să pregătim mâncăruri delicioase de început de primăvară, timp să lăsăm aromele să se cunoască între ele și, mai ales, timp să le savurăm împreună. Slow Food Iași vă invită pe 22 aprilie la Acaju la 18:00, la primul bufet Gustă Slow din 2013. Sărbătorim împreună Ziua Pământului și lansăm oficial Conviviumul Slow Food Iași cu gustări de primăvară, deserturi savuroase și băuturi realizate doar din ingrediente locale, de sezon și ovo-lacto-vegetariene.
        Intrarea la eveniment este de 20 RON. Pentru rezervări puteți trimite un e-mail la adresa contact@slowfoodiasi.ro. Pentru că numărul de locuri este limitat, începând de luni, rezervările fără bilet se anulează, așadar aveți timp să vă achiziționați biletele până duminică seara, 21 aprilie.
          Biletele se găsesc spre vânzare direct de la Cafeneaua Acaju (str. Sfântul Sava, nr. 15) de miercuri, 17 aprilie. Slow Food este o mişcare internaţională iniţiată în 1986, care luptă pentru păstrarea bucătăriei tradiţionale şi regionale, încurajând cultivarea caracteristică ecosistemului local. Mişcarea ocroteşte principiile comerţului echitabil, încurajează fermierii şi micii producători, dar are ca scop şi educarea cetaţenilor cu privire la riscurile fenomenului fast food, folosirea pesticidelor sau consumul de alimente modificate genetic.    
         În Iași, Slow Food Convivium s-a format la începutul lui 2013, la inițiativa Asociației Mai Bine. Aceasta este o filială locală, oficială și recunoscută de Organizația Slow Food International.

Soprana Marina Krilovici îi școlește pe soliștii Operei Naționale din Iași



      Marea soprană Marina Krilovici se va ocupa de instruirea vocală a soliștilor distribuiți în spectacolul Aida, de Giuseppe Verdi, cărora li se vor alătura și alți artiști lirici ai colectivului. Timp de peste o săptămână, aproape douăzeci de interpreți ai Operei ieșene se vor bucura de preţioasa îndrumare a cunoscutei artiste, care a sosit special la Iași pentru a împărtăşi din vasta sa experienţă de scenă.

     Născută la București, Marina Krilovici și-a însușit arta cântului de la profesoara Lidia Vrăbiescu-Vațianu. Încă din timpul studenției la Academia de Muzică "Ciprian Porumbescu" a câștigat Premiul I și Medalia de aur la numeroase concursuri internaționale: George Enescu, s'Hertogenbosch, Bruxelles și Montreal. Fiind dotată cu un timbru special, muzicalitate și talent extraordinar, a devenit solistă a Operei din București, pe scena căreia a strălucit în numeroase roluri. Bursa oferită în Italia îi dă posibilitatea de a-și perfecționa repertoriul cu Maria Caniglia și Luigi Ricci.
     Cronicile entuziaste și oportunitățile oferite de câștigarea premiilor prestigioase i-au deschis porțile carierei internaționale, fiind invitată să cânte pe cele mai mari scene ale lumii: Hamburg, Viena, Chicago, Metropolitan Opera din New York, Covent Garden din Londra, Roma, Berlin, Paris, Lisabona, La Fenice, München, Montreal etc, având ca parteneri pe Tito Gobbi, Placido Domingo, Luciano Pavarotti, José Carreras, Renato Bruson, Kostas Paskalis, Nicolai Ghiaurov, Nicola Ghiuselev, Fiorenza Cossotto, Shirley Verrett, Nicola Martinucci și mulți alții. A cântat sub bagheta marilor dirijori Georg Solti, Claudio Abbado, Nello Santi, Horst Stein, Lorin Maazel, Riccardo Muti.
     Remarcabila prezență scenică a Marinei Krilovici, trăirea intensă a personajelor au făcut ca rolurile Tosca, Butterfly, Aida, Leonora din La Forza del destino, Santuzza din Cavalleria rusticana să rămână de neuitat. Marina Krilovici a abordat cu măiestrie și repertoriul german în roluri ca Donna Anna din Don Giovanni de Mozart, Herodias din Salomé de Strauss, Fricka din Der Ring des Nibelungen de Wagner, un bogat repertoriu vocal-simfonic și de lied.
      La începutul anilor '90 Marina Krilovici s-a stabilit în Grecia, țară pe care o consideră a doua sa patrie și unde a fost membru permanent al Operei Naționale din Atena, interpretând roluri memorabile. A cântat la Teatrul Herodion Atticus și la Megaron Mousikis, fiind primită cu multă admirație și căldură de către public. De asemenea,  s-a dedicat cu mare entuziasm carierei de profesoară. Predă la Conservatorul "Athenaeum Maria Callas", dăruind și împărtășind cu tânăra generație vasta sa experiență, marea sa dragoste pentru muzică și viață. În prezent mulți dintre studenții săi strălucesc pe mari scene ale lumii.
      În decursul carierei, Marina Krilovici a primit numeroase distincții pentru deosebita sa contribuție în arta lirică. În prezent este solicitată ca membru al juriului la concursuri internaționale, susține numeroase cursuri de măiestrie, inclusiv în România, unde se reîntoarce de fiecare dată cu entuziasm și emoție.