Data de 2 Aprilie marchează Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită de Organizația Națiunilor Unite, la data de 18 decembrie 2007. În toată lumea, în jurul acestei date, organizațiile care promovează cauza persoanelor cu autism desfășoară acțiuni menite să atragă atenția asupra problematicii acestei afecțiuni care atinge, conform celor mai recente studii, 1 din 100 de persoane, ajungând să reprezinte o prioritate în politicile de sănătate ale statelor.
Anul acesta, cu ocazia acestei zile, FEDRA trage un serios semnal de alarmă, către decidenții politici și către publicul larg, cu privire la discriminarea cu care se confruntă zi de zi persoanele cu autism din România și familiile lor. Totodată reprezentanții FEDRA cheamă la solidaritate și la înțelegerea impactului remarcabil pe care incluziunea socială și accesul la educație și intervenții specializate îl au asupra dezvoltării și maximizării potențialului fiecărei persoane cu autism.
În Iași, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR), filiala Iași, împreună
cu partenerii locali: Fundația „Star of Hope România”, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Fundația „Ancora
Salvării” și Asociația „Surâsul albastru”, au pregătit acțiuni și manifestări publice, în cadrul celei de-a VII-a ediție a Campaniei „Arată că îți pasă!”, printr-o serie de evenimente publice dedicate copiilor și tinerilor cu autism.
Evenimentele din cadrul proiectului se vor desfășura după următorul calendar:
• 26 martie – ora 11:00 - Conferință de presă în Sala Mare a Primăriei Iași;
– ora 18:00 – Motel Bucium - Seară caritabilă pentru strângerea fondurilor necesare amenajării unui Cabinet de logopedie. Moderatorii serii vor fi: Cristian Grețcu și Florin Constantin.
• 31 martie – orele 9:00 – 14:00 – Ziua Porților Deschise la ANCAAR Iași – str. Apelor 6, Punct Termic;
• 1 aprilie – orele 12:00 – 13:00 Marșul diversității pe traseul Piața Unirii – Sala Polivalentă;
– ora 13:00 – Sala Polivalentă - SPORT=SOLIDARITATE, meci de fotbal între echipele Liberto și Blue Team. Echipa Blue Team este formată din reprezentanți ai autorităților locale, oameni de afaceri, foști și actuali sportivi. Evenimentul va fi moderat de Paul Costaș.
• 2 Aprilie - ora 19:30 – Primăria Iași – Aprinderea luminii albastre, precedată de un moment demonstrativ de zumba și lansarea baloanelor albastre.
Alături de Palatul Roznovanu, care găzduiește Primăria Iași, vor fi iluminate în albastru și Camera de Comerț și Industrie Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”,
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Clădirea de birouri Antal
International Network, Clădirea Grupului de firme CONEX, Rondul din Piața „Mihai Eminescu”.
Pe lângă acestea, în cadrul campaniei, vor mai fi organizate: workshop-uri cu studenți ai Universității „Alexandru Ioan Cuza“, elevi ai Școlii „Bogdan Petriceicu Hașdeu“, activități de socializare cu părinții.
Autismul este o tulburare complexă, neurobiologică, ce afectează comunicarea, relaţiile sociale şi comportamentul persoanei. Conform celor mai recente cercetări, autismul afectează 1 din 100 de copii. Autismul transcende toate graniţele sociale, culturale şi geografice, şi a devenit o criză globală în sănătatea publică, având cel mai rapid ritm de creştere.