vineri, 27 decembrie 2013

Criosauna și beneficiile sale

     Nu am reușit să vă povestesc cum a fost la criosaună. La început mă gîndeam să nu încerc, mi se părea ciudată ideea de a sta undeva unde e foarte rece. În mintea mea era doar că va fi frig și nu văd utilitatea. Totuși am decis să îmi înving teama și să intru la criosaună. Surpriza a fost mare pentru că, capul era afară și puteai să respiri foarte bine. Am simțit curenți reci dar suportabili iar în zonele unde îmi era mai frig, la cîteva minute, pielea se încălzise foarte tare. În plus, am dormit mai bine iar somnul a fost liniștit și odihnitor.
    Mi-am dat seama că e foarte bine să încerci lucruri noi și care te fac să te simți mai bine, corpul e revigorat.
   Criosauna este o terapie care ajută la eliminarea stresului, a celulitei, ajută la repararea părului în cazul în care el cadesau dacă ai probleme cu circulația periferică.
   O ședintă durează 3 minute iar temperatura poate ajunge și la -180 de grade. Rezultatele nu se văd doar după o ședință și ar fi nevoie de mai multe pentru a se putea observa schimbări majore.
   La salina Terra Centrum din Canta-Păcurari poți încerca criosauna și nu o să îți pară deloc rău!

marți, 24 decembrie 2013

Du-te la Salina Terra Centrum pentru a alunga răceala și gripa și alte boli grave!

   Efectele salinei de suprafață nu sunt de neglijat așa că fiecare dintre noi ar trebui să le cunoscă și să țină cont de el. Dar cîți dintre noi știu că sunt saline în Iași și care este cea mai bună. Cînd spun bună nu e ca la prăjituri cînd ești subiectiv și fiecare are gustul său. Aici este ceva complex și are legătură cu sănătatea pe care nu ar trebui să o lăsăm de izbeliște.

   Vă recomand o salină terapeutică unde primești informații necesare pentru sănătatea ta, afli efectele după ședințele făcute iar toatea acestea îți pot schimba și starea de spirit.
   Terra Centrum din Canta respectă regulile pe care ar trebui să le știe cei care merg la salină.
    De ce salina Terra Centrum este singura salină terapeutică din Iași? Cercetările au arătat că o oră într-o salină artificială este echivalentă cu ore petrecute într-o salină naturală sau cu o zi petrecută la mare. Ca să înțelegeți mai bine vă mai spun că lipsa unui liant între bulgării de sare permite ventilarea pe fiecare muchie a bulgărilor de sare iar salinitatea este ridicată în comparație cu alte procede. De exemplu sunt de cca. 500 de ori/m² mai mulți aerosoli salini decît într-o salină naturală.
  Mai mult, datorită ventilației, a umidității controlate și a sistemului special creat, aerosolii salini se găsesc în toată halocamera, nu doar la nivelul solului, cum se întîmplă de cele mai multe ori.
  Tot în urma studiilor și a cercetărilor, halocamera tip Costa a fost creată pentru a asigura un microclimat cu o concentrație cît mai ridicată de aerosoli salini, respectînd normele europene în ce privește confortul termic (conform standardului ISO 7730 din 1993). 
   De ce este 100% naturală chiar dacă este o salină de suprafață? Aerul sărat din încăperile saline artificiale reproduce atmosfera din salinele terapeutice subpămîntene, asigurînd în plus avantajul confortului termic (18-24ºC). Sursa sării care intră în compoziția pereților și podelei Halocamerei de la Terra Centrum (care este sub formă de dale, bulgarași și măcinată) este Salina Praid, județul Harghita.
  Sarea cristalină folosită de noi în terapie conţine cu predominență NaCl și are aproximativ aceeași compoziție ca și sarea oricărei alte saline din Transilvania: NaCl (sare pura) 96-99% și săruri de Ca, K, Mg, Iod, Brom, argile, marne și unele materii organice 0,2-4%. 
  Ce ar mai trebui să știți este faptul că autogenerarea atmosferei saline este determinată de fenomenele de difuzie și echilibrare termodinamică și electrochimică ce au loc pe cale naturală în halocameră.
   Este o metodă 100% naturală deoarece nu utilizează generatoare de aerosoli, sare procesată sau lianți între cărămizile de sare.
   Trebuie să știți că nu există un număr de minute sau de ore limită pentru a sta în salină și deci nu ar fi încălcate în niciun fel regulile de bază.
   Este recomandat să meargă la salină, persoanelor cu afecțiuni respiratorii grave,cei care au probleme cu circulația periferică, pentru probleme psihice, depresii ș.a. Salina de suprafață după modelul Terra Centrum este benefică în special pentru cei care stau în oraș, sunt foarte ocupate și nu au timp să plece la o salină mai departe de locul unde trăiesc.
   Tratamentul la salină reprezintă  o metodă foarte bună de profilaxie pentru sezonul rece cînd organismul este mai sensibil și se poate răci mai repede. Alungă răceala și gripa și alte boli grave-mergi la salină! Du-te la Terra Centrum și nu o să-ți pară rău!
   Adresa este strada Luca arbore nr.2, telefon 0232.254.156 / 0751.314.023, Iași.

duminică, 22 decembrie 2013

Amintiri

     Nu știu ce mi-a venit astăzi dar am vrut să văd fotografii de cînd eram copil. Am găsit unele de cînd avem 5 luni sau un an de zile. Bunicii mei care m-au crescut, Ruxanda și Costachi Murărescu, mă duceau la un fotograf la Roman și făceam fotografii.

     De asemenea, am poze din vacanță fie la mare sau la munte. Și tata îmi făcea des și acum cînd le văd mi se pare amuzante. Figura mea mirată sau prea serioasă mă face acum să rîd. Sunt multe amintiri. Fiecare fotografie are o poveste pe care fie mi-o amintesc, fie mi-a fost spusă și am reținut-o.

    Acum cînd se apropie sărbătorile de iarnă, mi-e mai greu să privesc acele fotografii făcute cu bunicii pentru că ei nu mai sunt. Pe 27 decembrie 2013 se împlinesc 6 ani de cînd bunica Ruxanda nu mai e cu noi iar pe 26 decembrie 2013 sunt deja 9 luni de cînd bunicul Costachi a plecat și el.

   E greu. Sunt momente din trecut de care nu mă voi rupe niciodată iar pe ei sigur nu îi voi uita. Tot ce am bun în mine e de la ei și de la mama și tata. Ei patru m-au învățat ce să fac în viață și să fiu un om bun, educat. Sunt multe amintiri și gînduri bune, mai ales acum în aproierea Crăciunului!

sâmbătă, 21 decembrie 2013

Patioarul va fi deschis în prima zi de Crăciun

           Iubitorii de distracţie pe gheaţă sunt aşteptaţi şi de Crăciun la patinoarul din parcul Palas. Astfel, pe 25 decembrie 2013, Palas Ice va fi deschis între orele 14.00 - 22.00.
           După o sesiune de distracţie, clienţii vor putea savura o licoare caldă, la Moo Cafe şi C House (între orele 12.00 – 24.00), la La Folie şi Square (14.00 – 24.00), Fenice şi La Corniche (16.00 – 24.00) şi la Papillon Cafe (17.00 – până la ultimul client).
           Clubul de bowling şi biliard Play Again va fi deschis non-stop în perioada sărbătorilor de iarnă.
Darurile pentru cei dragi vor putea fi achiziţionate de la magazinele din Palas Mall până în Ajun, pe 24 decembrie, la ora 18.00.
         În prima zi de Crăciun, Palas Mall va fi închis, însă de joi, 26 decembrie, programul de funcţionare va fi cel obişnuit, între orele 10.00- 22.00.
         Pe 31 decembrie, magazinele, cafenelele şi patinoarul vor fi deschise pentru public până la ora 18.00.
Prima zi a anului 2014 poate fi petrecută la Palas, pe gheaţa de la patinoar, care va fi funcţional între orele 16.00 – 22.00.
        Și cafenelele îşi aşteaptă clienţii, astfel: Moo Cafe şi C House (între orele 12.00 – 24.00), la La Folie şi Square (14.00 – 24.00), Fenice şi La Corniche (16.00 – 24.00) şi la Papillon Cafe (17.00 – până la ultimul client). De pe 2 ianuarie 2014, se revine la programul obişnuit: 10.00 – 22.00.

luni, 16 decembrie 2013

Moș Crăciun există?



    Mai credeți în moș Crăciun? Dacă da, îl puteți vedea la Palas până pe 22 decembrie 2013 inclusiv. El va sta pe jilţul de la bradul din Atrium și se va întâlni cu princhindeii, care îi vor povesti dacă au fost cuminiţi şi ce cadouri visează să găsească sub brad.
     Părinţii trebuie să știe că micuții îl vor întâlni personal pe Moş Crăciun doar dacă se vor programa gratuit pe site-ul www.palasmall.ro sau la Centrele Info.
     De marţi, 17 decembrie, şi până luni, 23 decembrie inclusiv, în zona Hervis Sports din Palas Mall va avea loc Târgul Cadourilor Handmade. Alte idei de daruri, realizate manual, cu măiestrie şi imaginaţie de artiştii Uniunii Artiştilor Plastici din Iaşi, vor putea fi găsite, în perioada 19 – 22 decembrie, la Atelierul Artistului, de la etajul întâi al Atriumului.
    Marţi, spectacolele vor începe la ora 15.00, cu o reprezentaţie la pian, iar două ore mai târziu este programat un concert caritabil de colinde. De la ora 18.00, pe scena din Atrium va urca Bonito Band.
     Miercuri, la ora 14.00, va avea loc un concert de cântece de iarnă interpretate la pian, iar de la ora 18.00, trupele 4Universe şi The Groovies vor aduce bucuria sărbătorilor de iarnă în inimile tuturor celor prezenţi în Palas Mall.
     Programul artistic al zilei de joi va începe la ora 15.00, când pe scena din Atrium va urca So What Band. Seara se va încheia cu un cadou muzical făcut de Filarmonica de Stat “Moldova” Iaşi, de la ora 19.00.
      În continuare, vizitatorii ansamblului Palas sunt invitaţi să se bucure de spectacolul de lumină şi culoare oferit de proiecţia 3D pe Palatul Culturii. Până în Ajunul Crăciunului, impresionantul show 3D va rula în fiecare seară, la începutul fiecărei ore din intervalul 17.00 – 22.00. „Povestea de Crăciun”, în care Palatul Culturii prinde viaţă şi este înveşmântat în haine de sărbătoare, va dura opt minute.

duminică, 15 decembrie 2013

Superbe rochiile din colecția Birds by Cătălin Botezatu

       Am promis de ieri seară că vă povestesc cum a fost la prezentarea de modă de la Palas. În deschidere, cîteva modele au defilat cu ținute ale unor firme care au magazine în incinta ansamblului urbanistic. Au fost rochii de seară sau pentru o întîlnire de afaceri, diverse culori și combinații.

      După acest moment, am văzut una dintre colecțiile create de desigenr-ul Cătălin Botezatu. Colecția Birds este interesantă și am observat cu cîtă atenție a pregătit-o. De altfel, creatorul de modă a verificat în amănunt fiecare ținută înainte de a fi prezentată pe scenăă, le ajuta pe fete să urce pentru că unele aveau trene foarte lungi. Au fost rochii din diferite materiale dar toate foarte fine care curgeau ca o spumă, cu multe pene. Au predminat rochiile de culoare neagră și au fost una roșie respectiv pata de culoare iar la final rochia albă-puritate, eleganță.
     Machiajul a fost foarte colorat și se asorta foarte bine cu accesoriile iar părul era simplu dar scotea bine în evidența fiecare trăsătură al modelului care defila.
     Mi-a plăcut colecția Birds iar unele dintre rochii chiar mi-ar plăcea să le pot purta- sunt superbe.

vineri, 13 decembrie 2013

Pictura pe inox, în premieră în România!

D’Art Consulting organizează în premieră la Iaşi, în zilele de vineri, 13 decembrie – duminică, 15 decembrie expoziţia „Pictură românească a secolului XXI - Valoarea viitorului”. În spaţiul găzduit de de Comerţ şi Industrie Iaşi cei 15 artişti români contemporani expuşi invită iubitorii de artă, jucătorii uneia dintre cele mai noi şi elegante pieţe din România, dar şi presa din Iaşi, la un dialog provocator din punct de vedere artistic şi economic. Expoziţia prezintă în premieră o selecţie reprezentativă de 30 de lucrări - expuse publicului pe şevalete - ale unor artişti ai Noului Val de pictură românească, atât artişti deja consacraţi pe piaţa de artă, cât şi artişti tineri, emergenţi: Cătălina Vasilescu, Mircea Schlotter, Dan Bota, Floriama Candea, Marilena Preda Sânc, Florica Prevenda, Ion Atanasiu Delamare, Dragoş Burlacu, Ovidiu Marciuc, Lavinia Creţu, Anca Badea, Radu Şerban, Radu Pulbere, Florin Ştefan. Valoarea totală a celor 30 de lucrări de artă contemporană expuse la Iaşi este de peste 50.000 €. În jurul artei contemporane, în societatea europeană a secolului XXI, s-a creat o adevărată piaţă, a cărei valoare atinge 50 de miliarde de euro anual. Un tablou de artă contemporană poate valora peste 100 milioane de euro. România se poate mândri deja cu un prim artist contemporan tânăr al cărui tablou s-a vândut în 2013 la Londra cu 256.000 de euro şi cu o piaţă de artă ale cărei vânzări totale anuale depăşesc 20 milioane de euro.

marți, 10 decembrie 2013

La cumpărături în mall...cu Cătălin Botezatu

Sâmbătă, 14 decembrie de la ora 18.00, Cătălin Botezatu îşi prezintă colecţia „Birds”, într-un show la Palas Mall. Mai bine spus, creaţiile designer-ului autohton au impresionat întreaga lume a modei, inclusiv cea din New York. Modele de rochii spectaculoase, completate cu pantofi, mănuşi şi accesorii cu semnătura Cătălin Botezatu și acum îi va încînta pe ieşeni. În deschiderea evenimentului, pe podiumul din Atriumul Palas Mall vor defila modele cu ţinute Nissa, New Look, Casa Wanda, D'S Damat, Brise şi Il Passo. Astfel, toţi cei care iubesc să fie în tendinţe se pot inspira pentru alegerea vestimentară perfectă de Revelion. Câştigătorii ţinutelor la modă, desemnaţi până pe 13 decembrie, vor avea parte de un week-end cu adevărat special. Palas Mall le oferă prilejul de a merge la cumpărături cu îndrăgitul creator de modă Cătălin Botezatu sau cu stilistul Mircea Bărbulescu şi de a beneficia de un look nou de sărbători, oferit de make-up artist-ului Mirela Vescan şi hair stylist-ului Laurent Tourette.

Sunt tablouri care ar putea „reda vederea” bătrânilor abandonați

În perioada 9 - 23 decembrie, Alternative Sociale va prezenta în cadrul Palas Mall (Pasarela de sticlă) expoziția de pictură cu vânzare în scop caritabil intitulată „Raze de lumină”. Expoziția conține 23 de tablouri realizate de Diana Andreea Dogaru Thissen, pictor și designer originar din Iași, stabilit în prezent în Olanda. Fondurile colectate din vânzarea tablourilor expuse vor fi folosite în scopul de a procura ochelari pentru bătrânii abandonați. Vizualizați întreaga colecție de tablouri pe site-ul www.alternativesociale.ro. Acest eveniment se desfășoară în cadrul campaniei de strângere de fonduri „Ochelari pentru bătrâni anbandonați” pe care Alternative Sociale o desfășoară cu sprijinul partenerilor Tester Casa Auto Iași, Ateneu Tătărași, Palas Mall și Teatrul Național Iași.

luni, 9 decembrie 2013

Festival de datini şi obiceiuri de iarnă

Sâmbata, 14 decembrie, Consiliul Judetean Iasi, prin Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Iasi va organiza cea de-a XLVI-a editie a Festivalului folcloric „Datini si obiceiuri de iarna”. La eveniment vor participa 18 alaiuri din diferite zone ale tarii, din Republica Moldova si Ucraina. Printre acestea se numara ansamblurile din Monor – Bistrita-Nasaud, Budesti – Maramures, Piatra Soimului – Neamt, Vaculesti – Botosani, Capu Codrului si Vama – Suceava, Todiresti – Vaslui, din Chisinau – Republica Moldova si Cernauti – Ucraina. În cadrul festivalului, Judetul Iasi va prezenta alaiuri de plugusoare, colindatori si jocuri cu masti din Fântânele, Lunca-Pascani, Oboroceni-Helesteni, Miroslovesti, Mogosesti, Sticlaria si Badeni – Scobinti si Tatarusi. Evenimentul va debuta cu parada alaiurilor, între orele 10.00 – 10.45 pe traseul: Palatul Culturii – Bulevardul Stefan cel Mare si Sfânt – Piata Unirii –Bulevardul Independentei – Casa de Cultura a Studentilor. Spectacolul festivalului va avea loc în Sala Gaudeamus a Casei de Cultura a Studentilor, între orele 11.00–16.00. În zilele de 13 decembrie, ora 16.00 si 14 decembrie 2013, ora 17.00 la Palas Mall, în Atrium, vor avea loc concerte de colinde sustinute de colindatorii din Bistrita-Nasaud, Maramures, Cernauti si Chisinau.

vineri, 6 decembrie 2013

Batem recordul cu ajutorul spiriduşilor?

Duminică, 8 decembrie 2013, Palas Mall îi invită pe ieşeni şi pe locuitorii din regiune la un eveniment organizat în premieră în ţara noastră: încercare oficială GUINNESS WORLD RECORDS® pentru cea mai mare adunare de spiriduşi din lume. Evenimentul va avea loc în Atriumul Palas Mall, de la ora 17.00. Spiriprezentatorii Daniel Buzdugan şi Mihai Morar vor fi responsabili de buna dispoziţie, iar Andreea Bănică va electriza atmosfera cu un spirishow. Categoria pentru care se organizează evenimentul se numeşte: „Cea mai mare adunare de oameni îmbrăcaţi în spiriduşii lui Moş Crăciun”. Ammanford Town Centre din Ammanford, Marea Britanie, deţine recordul actual, unde s-au reunit 762 de spiriduşi, pe 17 noiembrie 2012. Sute de spiriduşi, îmbrăcaţi în costume speciale, vor invada duminică Atriumul Palas Mall şi vor oferi publicului un spectacol impresionant de dans. La realizarea costumelor de elfi s-a lucrat mai bine de trei luni şi s-au folosit aproximativ trei kilometri de material. Evenimentul este organizat de ansamblul Palas în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi va beneficia de prezenţa reprezentantului oficial al GUINNESS WORLD RECORDS®, Claire Burgess. Aceasta este cea de-a doua acţiune cu notorietate mondială care are loc la Palas. Pe 2 iunie 2012, cu ocazia inaugurării ansamblului urbanistic, Palas şi Iaşul au stabilit împreună un record: 12.740 de lampioane înălţate simultan.

joi, 5 decembrie 2013

Salvaţi copiii luptă pentru dotarea maternităţilor

Deşi rata mortalităţii infantile din România a scăzut semnificativ în perioada 1990-2012, atât ca procent, cât şi ca cifre absolute, 8471 decese în 1990, 2250 în 2009 şi, respectiv, 1812 în 2012, România se menţine pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalităţii infantile de 9 la 1000 de copii născuţi vii în 2012 (conform Institutului Naţional de Statistică). Asta ar trebuie să fie atent monitorizat şi să fie luat în serios. Este foarte trist faptul că la nivel mondial, un copil moare la fiecare patru secunde. În România, un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore, iar cauza principală a mortalităţii infantile sunt naşterile premature. Mortalitatea, precum şi speranţa de viaţă reflectă nivelul de trai şi de educaţie al unei populaţii, accesul la servicii medicale, progresul medicinei şi al sănătăţii publice. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame şi copii şi prin dotarea cu echipamente medicale performante a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi. Până în acest moment, prin programul „Fiecare copil contează” Organizaţia Salvaţi Copiii a donat echipamente medicale către 15 maternităţi din 15 oraşe din ţară, iar în comunităţile în care s-a desfăşurat programul în 2012 nu s-au mai înregistrat cazuri de decese în rândul copiilor cu vârstă mai mică de un an. Fondurile obţinute prin această campanie vor fi folosite de către Salvaţi Copiii pentru dotarea cu incubatoare a 25 de maternităţi din oraşele: Piteşti, Bacău, Braşov, 3 maternităţi în Bucureşti, Buzău, Reşiţa, Caransebeş, Constanţa, Craiova, Segarcea, Petroşani, 2 maternităţi în Iaşi, Târgu-Mureş, Roman, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Vatra Dornei, 2 maternităţi în Timişoara, Vaslui şi Focşani.

Expoziţie interesantă în Turnul Golia

Asociaţia "Centrul de Promovare Turistică Iaşi" şi Clubul Fotografilor Iași în parteneriat cu Casa de Cultură « Mihai Ursachi » Iași , cu sprijinul Consiliului Județean Iași și a Primăriei Municipiului Iași , organizează în Turnul GOLIA, et.I si II, în perioada 05 decembrie 2013-10 ianuarie 2014 , expoziția fotografică intitulată « Iași-Destinații Spirituale ». Expoziția reunește un număr de 56 de fotografii ce reprezintă biserici din Iași și din Jud.Iași surprinse prin intermediul obiectivului fotografic și desigur, având amprenta personală a artistului fotograf. Fotografiile surprind bisericile în diferite anotimpuri sau în anumite momente ale zilei, sau pe timp de noapte. Aceeași biserică a fost imortalizată fotografic de fotografi diferiți din cadrul Clubului Fotografilor Iași și se vede modul diferit de percepție al fiecăruia dintre ei, în sensul că unii au fost fascinați mai mult de interiorul bisericii, în timp ce alții au fost fascinați mai mult de exteriorul acesteia. Sunt fotografii în această expoziție care surprind în aceeași imagine 3 biserici diferite, alăturate în spațiu , dar una din cele 3 biserici apare ca o proiecție pe geamul unei mașini , de unde ne dăm seama că ochiul artistului fotograf percepe realitatea înconjurătoare în mod diferit, sesizează realități pe care noi ceilalți nu le observăm , dar iată că prin intermediul fotografiei ne sunt arătate și nouă celorlalți, mai puțin înzestrați cu imaginație și viziune artistică. Asociaţia "Centrul de Promovare Turistică Iaşi" a editat și un album cu toate fotografiile reunite în această expoziție, album care va fi prezentat celor prezenți la vernisajul expoziției care va avea loc joi 05 decembrie 2013, ora 17,30 , în Turnul Golia, et.I.

miercuri, 4 decembrie 2013

O campanie nouă- Cadoul din cutia de pantofi

Campania „Cadoul din cutia de pantofi”constă în strângerea de cutii de încălţăminte, frumos decorate şi umplute cu daruri, care vor fi ulterior distribuite persoanelor aflate în dificultate. Pot participa atât copii din grădiniţele şi şcolile din Iaşi, cât şi cei care doresc să facă un gest deosebit în apropierea sărbătorilor de iarnă. Ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, campania este susţinută de români cu suflet mare din peste 52 de oraşe din toate zonele României şi alte 8 ţări. Darurile care îi vor face fericiţi pe miile de prichindei provin, în acest an, de la peste 80 de centre de colectare din ţară şi din diaspora. Acţiunea „Cadoul din cutia de pantofi” este organizată de ShoeBox.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi, organizaţia „Salvaţi Copiii” şi Iulius Mall. Copiii sau părinţii pot umple, apoi, cutia cu bunătăţi şi daruri care să îi încânte pe micuţi. Cutia trebuie adusă, până pe 15 decembrie, la Iulius Mall, şi aşezată sub bradul de Crăciun de la etajul doi. Înainte de a înregistra cadoul pe lista lui Moş Crăciun, trebuie completat fluturaşul de la Centrul Info şi specificat dacă darurile sunt pentru un băiat sau o fetiţă şi vârsta potrivită a destinatarului. În cutie pot fi aşezate lucruri care nu sunt scumpe, dar de care s-ar bucura micuţii: rechizite, jucării, dulciuri, căciuli, fulare, mănuşi, şosete călduroase, produse de igienă şi, bineînţeles, urările de sărbatori ale expeditorului. În acest an, darurile vor fi împărţite, cu ajutorul organizaţiei „Salvaţi Copiii”, prichindeilor de la instituţiile de învăţământ preşcolar din mediul rural, din judeţul Iaşi.

Iașul are primul club destinat olimpicilor!

Astfel de lucruri mă bucură respectiv susținerea excelenței, a performanțelor, a talentului. De ce vă spun asta pentru că în această seară, de la ora 18:00, a avut loc deschiderea oficială a Clubului IQ (Iași), primul club al olimpicilor din România. Sunt deja 45 de olimpici înscriși din cei 370 de la nivelul întregului județ. Evenimentul de lansare a avut loc în corpul R al Universității Al. I. Cuza, unde va fi amenajat și clubul. Seara a început cu un cocktail de primire, urmat de discursuri ale partenerilor și fondatorilor, IQ Talent Show și o vizită în sediul Clubului IQ (Iași). În cadrul IQ Talent Show, câțiva dintre olimpicii membri ai clubului au expus talentele într-un mod inedit. Acest moment al evenimentului de lansare a fost pregătit, în prealabil, în cadrul workshop-urilor de creativitate, improvizație și story telling la care membrii Clubului IQ (Iași) au participat în lunile octombrie și noiembrie. Clubul IQ (Iași) se adresează liceenilor ieșeni, olimpici la nivel national și international, la orice disciplină, dar și elevilor de liceu cu premii importante la concursurile acreditate de Ministerul Educației Naționale. În calitate de membri ai clubului, elevii vor beneficia de activități de mentorat, workshop-uri de dezvoltare personală, evenimente concepute pentru a le pune în evidență talentul, programe de internship, dar și activități de recreere. De asemenea, membrii clubului vor beneficia de avantaje suplimentare oferite de partenerii IQ (Iași).

marți, 3 decembrie 2013

Începe campania Inimă bună !

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany dă startul celei de-a treia ediţii a campaniei Inimă Bună, cea mai mare activitate stradală de strângere de fonduri din zona ieşeană. Aceasta se va desfăşura în perioada 4 - 6 decembrie 2013 cu ajutorul a 100 de voluntari ce vor purta însemnele campaniei Inimă Bună şi vor invita ieşenii la un exerciţiu de generozitate în beneficiul copiilor cu dizabilităţi. Voluntarii Inimă Bună sunt studenţi ai Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi ce au fost recrutaţi special pentru această campanie din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social - Politice, Specializarea Asistenţă Socială. Timp de trei zile, Iaşul va fi gazda campaniei Inimă Bună, al cărei scop este de a strânge fonduri pentru terapia copiilor cu dizabilităţi ce vor fi asistaţi de către Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi în anul următor. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, voluntarii Inimă Bună au strâns suma de 8115 lei, bani care au contribuit la susţinerea serviciilor de kinetoterapie, logopedie, terapie ocupaţională, consiliere psihologică şi educaţie parentală. Inimă Bună este o acţiune organizată de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany timp de 23 ani în comunitatea timişoreană. Proiectul vizează dezvoltarea atitudinii civice şi îmbunătăţirea nivelului de responsabilitate socială a membrilor comunităţii, prin acţiuni de sensibilizare cu privire la copiii şi familiile aflate în dificultate. Începând cu anul 2011, Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany – biroul zonal Iaşi a adus tradiţia acestui eveniment şi în mijlocul comunităţii ieşene.

luni, 2 decembrie 2013

Multe evenimente culturale la Teatrul Luceafărul din Iași

Săptămîna în care vine Moş Nicolae (2 decembrie – 8 decembrie) este una foarte aglomerată artistic la Teatrul "Luceafărul" Iaşi. Spectacole tematice care prefaţează sărbătorile de iarnă, reprezentaţii de caritate, o premieră, o expoziţie internaţională, un spectacol special de Ziua Spaniei configurează un program dens, de înaltă ţinută spirituală şi europeană. Joi, 5 decembrie, ora 18, un nou titlu se adaugă pe afişul nostru: Muzicanţii din Bremen după Fraţii Grimm. Realizat în parteneriat cu Centrul Cultural German Iaşi, spectacolul de la sala mică îi are în echipa de realizatori pe regizorul Ion Ciubotaru, scenografa Viorica Perju, compozitorul Radu Sanduloviciu, poetul Cătălin Mihai Ştefan, care a realizat versurile cîntecelor, şi teatrologul Oltiţa Cîntec, care a realizat dramatizarea. Personajele prind viaţă datorită actorilor Liliana Mavriş Vârlan, Toma Hogea, Iulia Deloiu Trif, Ileana Ocneanu, Raluca Pintilie, Cristian Gheorghiu, Carmen Mihalache, Elena Zmuncilă. În seara premierei cu Muzicanţii din Bremen, joi, 5 decembrie, ora 17,30, pe foyerul Teatrului va fi vernisată expoziţia Lumea basmelor-Marchewelten, realizată de Goethe Institut şi itinerată prin Europa, America, Africa, America de Sud. Iaşul se înscrie prin Teatrul "Luceafărul" pe această hartă mondială a expoziţiei care reface în trei dimensiuni, interactiv universul poveştilor Fraţilor Grimm. Marţi, 3 decembrie, de la ora 15, copiii din Centrele de Plasament ale judeţului sînt invitaţi de artiştii noştri la o reprezentaţie cu L-am ales pe Moş Crăciun de Călin Ciobotari (regia Ion Ciubotaru, scenografia Viorica Perju, mişcarea scenică Oana Sandu, distribuţia Adrian Zavloschi, Ileana Ocneanu, Iulia Deloiu Trif, Viorel Vârlan, Dumitru Georgescu, Raluca Pintilie, Ioana Iordache, Cristian Gheorghiu, Gabriel Lazăr, Gabriela Andrei). Cîţiva sponsori generoşi (Adevărul Holding şi persoane private care doresc să-ţi păstreze anonimatul) le vor oferi jucării, reviste şi dulciuri din partea lui Moş Nicolae. La aceeaşi reprezentaţie, au fost invitaţi, prin ANCAAR şi Bethany, copii autişti şi cu dizabilităţi, care se vor întîlni cu Moş Crăciun pe scenă. Vineri, 6 decembrie, de la ora 15, de Ziua Spaniei, elevii de la Liceul "Dimitrie Cantemir", clasele bilingv spaniolă, vor veni la Teatrul "Luceafărul" şi se vor întîlni cu echipa care a efectuat în mai-iunie turneul spaniol cu Capra cu trei iezi-Los tres cabritillos, susţinînd 10 spectacole în spaniolă şi română la Barcelona, Valencia, Castellon de la Plana, Ciudad Real, Zaragoza, Alicante, Salamanca - Festivalul FACYL, Madrid, atrăgînd atunci peste 4000 de spectatori. Întîlnirea de vineri va consta într-o scurtă prezentare a semnificaţiei zilei pentru istoria Spaniei, susţinută de doamna profesor Amelia Sandru Andrieş, spectacol în spaniolă Los tres cabritillos şi discuţii între elevi şi echipa de realizatori (regia Ion Ciubotaru, scenografia Mihai Pastramagiu, cu Mariana Teleman, Ileana Ocneanu, Ioana Iordache, Elena Zmuncilă, Dumitru Georgescu). Duminică, 8 decembrie, de la ora 11, se va juca cu casa închisă spectacolul de mare succes Clovnii într-o versiune inedită, cu copii autişti în distribuţie. Regizorul Constantin Brehnescu şi actorii Liliana Mavriş Vârlan, Ionela Arvinte, Viorel Vârlan şi Cristian Gheorghiu au integrat în reprezentaţie patru copii autişti, împreună cu care vor juca în scop caritabil. Realizat în parteneriat cu Fundaţia "Surîsul albastru", spectacolul are ca scop evidenţierea potenţialului terapeutic al teatrului, dar şi sprijinirea copiilor care au o altă percepţie asupra lumii decît majoritatea dintre noi.

duminică, 1 decembrie 2013

Se aprind luminile de Crăciun

Astazi, 1 decembrie Palas sărbătoreşte două evenimente importante: debutul sărbătorilor de iarnă şi Ziua Naţională a României. La ora 18.00, în Atriumul Palas Mall, ieşenii şi nu numai sunt invitaţi la aprinderea celor aproximativ 300.000 de lumini de Crăciun care împodobesc întregul ansamblu urbanistic. Momentul va fi marcat cu un concert de colinde, susţinut de talentaţii copii ai Corului „Juniorii Operei”. Ansamblul urbanistic va fi decorat cu ornamente aparte, similare celor din marile centre comerciale din Europa. În aşteptarea Moşului, în Atrium, clienţii se vor bucura de frumuseţea unui brad impunător, cu o înălţime de 20 de metri, împodobit cu figurine şi scenete animate. Soldăţei, căluţi, colindători şi zâne vor prinde „viaţă”, spre încântarea publicului. Principala atracţie pentru copii va fi trenuleţul lui Moş Crăciun, care îi va plimba pe princhindei prin Atrium. Trenuleţul, cu o capacitate de 24 de locuri, a fost adus din Statele Unite ale Americii pentru a-i delecta pe cei mici. Excursia va fi cu atât mai fermecătoare cu cât itinerariul trenuleţului include oprirea într-o gară, traversarea unui tunel şi alte decoruri care reproduc fidel imaginea şi dimensiunile unui orăşel al copiilor. Tabloul feeric de Crăciun va fi completat de luminile arhitecturale montate special pe clădirile din ansamblul Palas. Circa 90 de reflectoare de ultimă generaţie, aduse din Italia şi cu un consum redus de energie, vor crea jocuri de lumini şi culoare, care vor putea fi admirate din parc. Printre decoraţiunile inedite se numără şi circa 80 de arbuşti din Italia, de până la 3 metri înălţime, îmbrăcaţi în luminiţe şi impresionanţi prin formă, conică sau spiralată. Tot în parc, cei mici sunt aşteptaţi la căsuţa lui Moş Crăciun, împodobită cu peste 400 de becuri colorate. Un alt element ornamental deosebit îl reprezintă o piramidă înaltă de opt metri, cu globuri roşii de mari dimensiuni, situată în zona clădirii United Business Center 1, de pe strada Palat.

joi, 28 noiembrie 2013

Caută-ți jumătatea cu TargetRomance

Am o veste pentru cei singuri- aveți la dipoziție o agenție profesionistă care vă poate ajuta să vă găsiți jumătatea. Știu că nu e așa ușor sau că durează mult testarea așa zisei pieței. Gata, de-acum- grijile sunt eliminate dacă apelați la cine trebuie adică la TargetRomance.Da, ieșeni este la voi în oraș și a fost lansată oficial în această seară. Ce face agenția despre care vă spuneam- este un catalizator și mai bine spus un matchmaking sau pe înțelesul tutuor ar fi un pețit evoluat care folosește o bază de date, face recrutare a clienților sau a jumătăților. Serviciile de care pot dispune cei interesați, adică cei care își caută alesul inimii, sunt pachete ce pleacă de la suma de 250 euro(respectiv 2 profile)și suma crește în funcție de cerințele clientului respectiv care apelează la agenție. De obicei, o persoană singură caută pasiv un partener iar TargetRomance va aplica metoda căutării active cu ajutorul bazei de date, va face workshop-uri, vor fi petreceri și excursii pentru clienți. Actualmente baza de date este în lucru dar după ce va fi finalizată și se va găsi persoana potrivită pentru un căutător, va exista o întîlnire a celor din agenție cu candidatul pentru a fi identificat cel potrivit și apropiat cerințelor fiecărui client. Testarea psihologică nu trebuie trecută cu vederea pentru că așa se poate observa cum reacționează cineva și se pot evita anumite disfuncționalități de mai tîrziu. Mulți spun că începutul unei relații este dificil și parcă au o barieră în față și nu o pot depăși iar acum cu ajutorul celor de la TargetRomance va fi altfel, mai ușor și este posibil să apară și încrederea în sine. Sentimentele care erau reprimare se vor debloca, vor fi vizibile iar teama de respingere va putea dispărea încetul cu încetul.Pentru toate este un început și acesta este complicat dar nu atît de complicat că să renunți și să cauți soluții cum ar fi TargetRomance.

Concertul de Binefacere „De la Haydn la Scott Joplin”

Romanian Academic Orchestra, sub bagheta maestrului dirijor Michael Beck susţine vineri, 29 noiembrie 2013, începând cu ora 19.00 Concertul de Binefacere „De la Haydn la Scott Joplin”. Evenimentul este organizat de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany în parteneriat cu Gemini CAD Systems şi are ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea serviciilor de recuperare pentru 30 de copii cu dizabilităţi din Iaşi, asistaţi de Fundaţia Bethany. Evenimentul este găzduit de Biblioteca Centrală Universitară – sala Aula Magna, fiind aşteptaţi să participe peste 300 de invitaţi. Valoarea unei invitaţii este de 35 lei, toate fondurile obţinute urmând a fi direcţionate către terapia copiilor cu dizabilităţi. Din programul concertului fac parte soliştii Tatiana Pocinoc – pian, Cvartetul The Vocals, Delia Muntean – soprană, Liviu Muntean – tenor, Ionuţ Urdeş – bariton, Ciprian Chiţu – bas. Concertul de anul acesta continuă tradiţia concertelor de iarnă organizate de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany în ultimii ani prin care invită ieşenii să se implice în ameliorarea unei probleme stringente la nivelul comunităţii ieşene: nevoia de terapie specializată a copiilor cu dizabilităţi.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Trofee de Vânătoare. Inedit, nu?

Chiar aşa ceva la Iaşi nu am mai văzut- între 28 noiembrie – 1 decembrie 2013, cei pasionaţi de vânătoare, precum şi cei curioşi să vadă trofee în mărime naturală, vor putea vizita o expoziţie inedită. Timp de patru zile, Atriumul Palas Mall va găzdui Expoziţia „Trofee de Vânătoare”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din judeţul Iaşi, un eveniment în premieră pentru regiunea de nord-est a ţării. Vizitatorii vor putea admira aproximativ 500 de exponate din Europa, Africa şi Asia, multe dintre acestea fiind medaliate la concursurile naţionale şi internaţionale. Totodată, expoziţia le oferă celor mici posibilitatea de a descoperi trofee în mărime naturală, din pădurile româneşti, precum urşi, cerbi, porci mistreţi, râşi, lupi şi cocoşi de munte, dar şi rarităţi de pe alte continente, precum buffalo, kudu şi numeroase exponate exotice. Evenimentul cuprinde şi un târg dedicat vânătorilor, profesionişti sau amatori, de unde vor putea achiziţiona echipamente complete, accesorii necesare acestei pasiuni, articole de marochinărie şi chiar bijuterii din aur cu specific vânătoresc. În aceeaşi perioadă, la etajul întâi al Atriumului Palas Mall se desfăşoară Expo Mineralia. Târgul le propune tuturor celor pasionaţi de pietre preţioase, semipreţioase, flori de mină, geode şi cristale să descopere cele mai încântătoare bijuterii sau obiecte de decor. Printre acestea se regăsesc şi piese rare, unicat în ţară, cum ar fi spinelul roşu, topazul imperial sau safirul galben.

marți, 26 noiembrie 2013

Primul magazin Brise deschis în Iaşi

Femeile mereu vor să fie în pas cu moda, să meargă la cumpărături pentru a-şi completa garderoba. Iată că Palas Mall le oferă o altă surpriză doamnelor şi domnişoarelor pasionate de modă. Este vorba de un nou retailer dedicat femeilor care adoră să fie în tendinţe. Cele interesate îl pot găsi la nivelul 0 şi trebuie să ştie că este ce oferă o garderobă completă şi sofisticată, care se potriveşte tuturor ocaziilor. Să vă mai spun că până pe 1 decembrie 2013, clientele Brise care fac cumpărături de minimum 250 de lei vor fi răsfăţate cu o reducere de 25% la următoarea achiziţie. Asta nu este tot- femeile vor găsi în magazin reduceri de până la 50%, la articolele selectate. Ce este bine- clientele Brise vor găsi articole adaptabile fiecărui moment al zilei şi evenimentelor speciale din viaţa lor. Pentru că se dedică în totalitate confortului, majoritatea articolelor sunt realizate din materiale naturale, precum bumbac, mătase, vâscoză, lână, piele şi blană. Brandul Brise a fost creat în anul 2000, la Constanţa, special pentru femeile cu atitudine şi personalitate. În prezent numără patru magazine în România, care promovează stilul rafinat şi modern, cel mai recent fiind deschis în ansamblul urbanistic Palas Iaşi.

vineri, 22 noiembrie 2013

Speakerii vor invada Iaşul

Mai sunt doar cîteva zile pînă ce va începe un eveniment interesant. În perioada 27 – 28 noiembrie 2013, ieşenii sunt invitaţi la Congress Hall Palas, la un eveniment unic, de unde pot afla care sunt paşii de urmat pentru reuşita în carieră sau în relaţiile interumane. Maratonul Speakerilor este prima acţiune de acest gen organizată la Iaşi, care reuneşte, în acelaşi loc, 16 dintre cei mai buni traineri şi coacheri din România. Evenimentul va avea loc miercuri şi joi, în intervalul orar 10.00 – 22.00, în sala Chopin de la etajul doi al Palas Mall şi se adresează antreprenorilor, persoanelor din vânzări, companiilor mici sau mijlocii şi studenţilor de la facultăţile cu profil business. Timp de două zile, profesioniştii, veniţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov şi Iaşi, le vor oferi participanţilor consultanţă în domenii precum persuasiune şi negociere, management al resurselor umane, motivaţie, comunicare în business, vânzări şi leadership. Larkin Education, Ella’s Center for Excellence, Dekon Business Solutions, Ascendis, Dynamic Learning, Wisdom Coaching, Noble Manhattan Coaching, Humans, Mind Masters Creative, Exelo Trening & Development, Outdoor 360, BPP Professional Education, Scotwork SEE, Sociodrama Centre, Know Team şi Brumm Consult sunt companiile de training participante la eveniment. Printre speakeri se numără şi Iulian Penescu, desemnat în 2010 „Cel mai popular trainer al anului”, de către Business –Edu Awards. La Congress Hall, Iulian Penescu va susţine o prezentare despre importanţa poveştilor şi a exemplelor pentru a vinde sau a motiva angajaţii. Publicul va primi sfaturi şi despre cursurile de perfecţionare în domeniul financiar, leadership şi calităţile de succes ale unui lider, valorificarea la maximum a potenţialului angajaţilor, despre cum ajută business coaching-ul antreprenorii şi managerii şi multe altele.

miercuri, 20 noiembrie 2013

Show 3D de Crăciun



        În perioada 13 – 24 decembrie 2013, un show 3D de sunet şi culoare va rula pe faţada sudică a Palatului Culturii, publicul având, astfel, posibilitatea de a admira un spectacol similar celor din metropole precum New York sau Melbourne.
       Proiecţia 3D îi va încânta pe toţi cei aflaţi în parcul Palas cu o poveste de sărbători. Specialiştii germani care asigură proiecţia au îmbinat structura deosebită a Palatului Culturii cu animaţia video 3D şi cu jocurile de lumini. Moş Crăciun, spiriduşi, reni, fulgi de nea, ferestre care se închid sau se deschid şi elemente arhitecturale ale clădirii vor crea un joc aparte, la dimensiuni care vor surprinde.
      Experienţa publicului va fi deosebit de intensă datorită tehnologiilor de ultimă generaţie folosite. Patru proiectoare HD 3D vor asigura imagini de înaltă rezoluţie, iar sistemul de sunet surround va crea senzaţia unui veritabil concert în aer liber. 
     Proiecţia 3D de Crăciun oferită de Palas va fi şi una dintre cele mai mari din ţară, derulându-se pe o suprafaţă de 1.650 mp, cu o lungime de 11o m şi o înălţime de 15 m, din faţada sudică a Palatului Culturii.
     Show-ul 3D a fost realizat de o companie germană cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul iluminatului arhitectural. Tehnologia şi proiectele dezvoltate au ajuns în numeroase ţări, precum Japonia, Brazilia, Portugalia, Italia, Elveţia şi Rusia.

marți, 19 noiembrie 2013

Muzică, porți deschise de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități



                                                                                  
      Informație și caritate, sensibilitate și consecvență ar fi cîteva dintre cuvintele care ar putea defini un eveniment deosebit. ANCAAR Iași organizează, cu sprijinul Muzeului Unirii Iași, evenimentul special „Muzica Porților Deschise”, care va avea loc în data de 3 decembrie 2013, ora 16:30, la Muzeul Unirii, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități.
     În fiecare an, Națiunile Unite, alocă zilei de 3 Decembrie, o temă. Tema din acest an este „ Ridicați barierele, deschideți usile: pentru o societate incluzivă pentru toți!”
    Președinte ANCAAR Iași, Carmen Ghercă spune că invitații speciali ai serii sunt: Mălina Ciobanu, Mihaela și Cristian Gârlea.
     Să vă mai spun că Mălina Ciobanu este elevă la Colegiul Național de Arte „Octav Bancilă” din Iași, unde studiază vioara sub îndrumarea prof. lect. univ. Raluca Dobre. Câștigătoare a numeroase premii naționale și internaționale, solistă în concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Iași, Botoșani, Suceava, Bacău și Ploiești, finalistă în Campania „Români pentru o lume”, Mălina Ciobanu nu este doar o talentată violonistă ci și un susținător activ al evenimentelor caritabile. Violonista va fi acompaniată la pian de conf. univ. dr. Doina Grigore.
    Al doilea invitat este Mihaela Gârlea- profesor de artă vocală la Universitatea de Arte "George Enescu", Facultatea de Teatru, Iași, scriitoare, realizatoare de emisiuni pentru copii și tineri, compozitoare, câștigătoarea mai multor premii naționale și internaționale, solistă de jazz, doctorand la Universitate de Arte „George Enescu” din Iași. Va fi acompaniată la pian de soțul său, Cristian Gârlea, profesor de muzică, specialist în sintetizatoare, pianist în mai multe formații de jazz, câștigător al Marelui premiu la Festivalul de jazz de la Sibiu, dirijor și șef de orchestră la Weimar și Dusseldorf între anii 1988-1992.
     Intrarea la eveniment se va face pe bază de invitație. Costul unei invitații este 60 de lei, iar sumele colectate din vânzarea acestora sunt destinate copiilor și tinerilor cu autism, beneficiari ai ANCAAR Iași.
    Implicarea fiecărei persoane este deosebit de importantă!